Primăria a achiziţionat pentru ISU Cluj o autospecială de intervenţii în municipiu

Primăria Cluj-Napoca a achiziţionat şi recepţionat o autospecială pentru pompieri cu dotări de ultimă generaţie, destinată intervenţiei la stingerea incendiilor în oraş, arată primarul Emil Boc. Potrivit acestuia, municipalitatea pune accent pe deplasarea rapidă şi pe accesul uşor pe străzile înguste sau în zonele unde nu pot interveni autospecialele mai mari. „Autospeciala de Primă Intervenţie şi Comandă poate lucra cu apă independent, folosind apa din rezervorul propriu, din surse sub presiune, din surse naturale sau în cooperare cu alte autospeciale similare sau diferite şi moto-utilaje concepute pentru lucru cu apă”, precizează primarul. Conform edilului, aceasta poate fi utilizată la următoarele tipuri de intervenţii: stingerea incendiilor, descarcerare uşoară, salvări de persoane din diferite spaţii, inundaţii subsoluri.
Autospeciala este dotată cu pompă de apă de ultra înaltă presiune (100 bari), cu un debit de 40 de litri pe minut, furtun de refulare a apei de 50 de metri, rezervor de apă de 200 de litri, precum şi stâlp extensibil la patru metri – pneumatic, manual, prevăzut cu sistem de iluminare cu minim trei proiectoare, care să asigure iluminare perimetrală de 360 de grade, pentru variate condiţii de lucru. De asemenea, autospeciala dispune de o scară culisabilă, trei stingătoare cu pulbere tip P6, detector multigaz, generator electric silenţios, motofierăstrău cu lanţ, pompă submersibilă electrică, unealtă de descarcerare combinată, suport pentru aparat de respirat cu aer comprimat, unealtă „Halligan“ şi echipament pentru salvări de la înălţime.
Valoarea investiţiei este de 542.878 de lei.
A.S.

Articole din aceeasi categorie