Prima zăpadă, primele griji

Cum a început să cadă prima zăpadă pe meleagurile noastre, am şi pornit la drum pe Câmpia Transilvaniei.

Încă în zorii zilei ne-am deplasat pe drumul judeţean Gherla-Cămăraşu, unde am urmărit situaţia curăţirii carosabilului. Prima oprire am avut-o în comune Geaca, unde primarul ing. Ioan Miron ne-a informat despre măsurile luate în vederea degajării zăpezii. De la domnia sa am aflat că au în dotare un buldoexcavator, un tractor şi un semigreder. Aceste utilaje încă nu au fost scoase la lucru, fiindcă zăpada căzută în timpul nopţii s-a topit. Nu e de mirare, fiindcă în momentul sosirii noastre în localitatea de pe marginea lacurilor piscicole din zonă temperatura de afară a fost plus 1 grad. Asta nu înseamnă ca edilii să nu fie pregătiţi de lucru. Totodată, ei au comandat şi 20 tone de sare şi nisip, cantitate ce poate fi mărită în caz de nevoie.

În comuna vecină, Ţaga, au fost curăţate şanţurile de scurgere a apei de pe  marginea drumului judeţean Gherla-Cămăraşu, iar Primăria a acţionat deja la degajarea primei zăpezi în urma ninsorilor din ultimele zile. La fel se procedează şi pe drumul ce  duce spre comuna Buza. Am făcut o haltă şi la sediul Primăriei comunei Fizeşu Gherlii, unde primarul Vasile Lup şi viceprimarul Láposi Csaba chiar atunci puneau la punct ultimele detalii referitoare la curăţirea drumurilor din zonă, ei având încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de deszăpezire. Să nu uităm că în această toamnă, prin grija administraţiei locale, pe raza comunei Fizeşu Gherlii s-au asfaltat 6 kilometri drumuri de hotar, drumuri care, la fel, vor fi întreţinute pe  toată  perioada iernii.

Zilele trecute, pe Câmpie au lucrat la curăţirea drumurilor utilajele specializate aparţinând  Societăţii Drumuri şi Poduri Judeţene SA  Cluj, și unde a fost necesar, au împrăştiat materiale antiderapante pe carosabil. Acelaşi lucu au făcut şi angajaţii de la SC ADP SA (fosta RADP) Gherla, ei muncind pe cele 106 străzi şi pe aleile blocurilor din cele trei cartiere de locuinţe din municipiu.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie