Premiile MEDIA de EXCELENŢĂ 2015 – Laureatul ‘Făclia’, arh. Ionel Vitoc

Arh. Ionel VITOC : “Arhitectura trăieşte ziua de azi, urbanismul asigură ziua de mîine”

Premiile MEDIA de EXCELENŢĂ au ajuns la cea de a XII – a ediţie – vineri, 27 noiembrie, 19.00 -, una care, cu siguranţă, le depăşeşte pe precedentele. Şi cînd afirm acest lucru am în vedere, în primul rînd, locaţia aleasă, una de înaltă spiritualitate, am numit Opera Naţională Română Cluj – Napoca.

Numele arhitectului Ionel Vitoc vă este cunoscut şi vă este graţie unei prezenţe neobosite în Cetate şi nu numai. Pentru că prezenţe neobosite înseamnă lucrări arhitectură (lucrări executate – hotelul ‘Meteor’; Biserica din cartierul Grigorescu; Grand Hotel Italia; vilele ‘Bianca’ şi ‘Măluţan’, Casa de copii de pe strada Marinescu, …), înseamnă arhitectură (proiecte – hotel ‘Temco’, sediul Regiei Autonome a Domeniului Public, extinderea spaţiului expoziţional Expo Transilvania, …), înseamnă urbanism, curator a numeoase expoziţii de pictură, artă fotografică, înseamnă revista de cultură urbană ‘Oraşul’, lansări de cărţi, participări la saloane naţionale şi internaţionale de profil, conferinţe, dezbateri publice, publicistică, …

O discuţie cu arh. Ionel Vitoc înseamnă, de fiecare dată, comunicare, idei, responsabilitate, deschidere. Înseamnă un dialog spiritual viu, pe care vi-l supunem atenţiei (continuarea în pagina )

Demostene ŞOFRON

Ionel Vitoc, aveţi un stil architectural care vă defineşte?

Termeni ca „stil” sau „arhitectură” azi sunt folosiţi în diferite scopuri, depărtându-se de semnificaţia lor iniţială. Azi se vorbeşte de stil de viaţă, sau în orice situaţie în care vrei să dai un contur personalizat unei acţiuni (conducere auto, conferinţă, dirijorat, interpretat etc.) sau rezultatului unei creaţii, fie ea şi meşteşug (în artă, literatură). Se spune de multe ori arhitectura muzicală, literelor, numerică…

Pentru a vorbi de un anumit stil în arhitectură ar trebui să explic ce este arhitectura şi ceea ce a generat-o ca în decursul timpului să se clasifice în stiluri, ceea ce ar necesita un spaţiu foarte larg. Dar să revin pe scurt la „stil”. Fiecare stil în arhitectură reprezintă o sinteză a tuturor elementelor caracteristice, ce se regăsesc la un moment dat la cele mai importante realizări dintr-o societate. O linie comună. Aceste elemente comune îşi au originea în modul de gândire (abstractă) a unei soluţii în arhitectură răspunzând unei funcţii concrete, cerute printr-o temă de proiect, conjugate cu o mulţime de factori externi: climaterici, geografici, ştiinţifici, normativi, de caracteristicile materialelor folosite, precum şi de alte aspecte sociale strategice. Ca să defineşti un stil, trebuie să ai mai multe realizări importante purtătoare de elemente comune. Creaţiile mele răspund cerinţelor concrete ale beneficiarului, căruia am căutat totdeauna să-i transmit prin forme siguranţă, echilibru, precum şi plăcerea folosirii acelor spaţii. La clădirile mele nu veţi găsi elemente futuriste „neexplicate” sau „găselniţe”. Pot spune că din acest punct de vedere sunt un „clasic”. Toate lucrările mele se caracterizează prin preocuparea pentru „funcţional”, pentru stabilirea unor raporturi între spaţii. Permanent am fost preocupat să realizez o fluenţă a spaţiului şi o posibilitate de remodelare facilă în timp funcţie de noile necesităţi. O construcţie durează mai mult decât schimbările sociale. Am căutat ca structurile să fie aerate, cu deschideri generoase, părţile portante cât mai periferice. Sunt un iubitor de lumină, un real adept al legăturii dintre spaţiul interior cu cel exterior. Deschiderile mari îmi permit ca interiorul să curgă firesc spre peisajul din exterior.

Nu oblig utilizatorul să trăiască cum vreau eu. Totdeauna am respectat personalitatea lui. Formele gândite de mine sunt ferme dar nu duşmănoase, au o bunătate neostentativă. Folosesc toate culorile care transmit calmul. Accentele, culorile tari le folosesc cu discernământ ca fundal pentru a scoate în evidenţă funcţionalul. Poate că aşa pot defini stilul arhitectural al lucrărilor mele.

Care sunt calităţile unui proiect de arhitectură pentru a aduce valoare culturală şi socială locului în care se inserează?

Orice lucrare de arhitectură, dacă e bine concepută, poate prin sine să genereze valori culturale şi sociale. Sunt mii de exemple, amintesc pe unele care au fost hotărâtoare în definirea conceptului meu de arhitectură:

– Capela lui Le Corbousier de la Rochamp;

– Lucrările şi casele din prerie ale lui Frank Lloyd Wright. Alvar Alto, Louis Kahn. Muzeul de artă Googenhein din Bilbao e un exemplu mai domestic decât exemplele de mai sus, dar creaţia arhitectului american Frank Gerry, a determinat scoaterea în prim-plan a oraşului – care nu se situează pe căile turistice curente ale Spaniei.

Barcelona este legată de lucrările lui Gaudi, Valenca de lucrările lui Calatrava.

Azi arhitectura şi societatea se confruntă cu altfel de abordări ce sfidează normalitatea şi realizările din Dubai, Hong Kong, Shanghai, oraşele americane.

În ţara noastră se găsesc lucrări şi autori de lucrări arhitecturale sau monumentale care ar putea fi puse în valoare. Ele există, iar efortul pentru a se face cunoscute este minim. Exemple la Bucureşti, Arad, Oradea, Tg. Jiu. Un început s-a făcut în perioada dinainte de 1990, când s-au restaurat bisericile şi mănăstirile din Moldova de Nord şi Oltenia, precum şi cele din Maramureş.

Cluj-Napoca este un oraş admirat – sau ne place să spunem acest lucru. Are un fond construit istoric – neglijat în totalitate. Nici măcar intervenţiile în peisajul stradal de pe bd. Eroilor – p-ţa Unirii, nu excelează, mai bine zis nu se ridică la nivelul celor de la Sibiu şi Baia Mare. Timişoara dă mai multă atenţie clădirilor monument şi spaţiilor urbane.

Numiţi patru, cinci clădiri ridicate recent, care vă plac?

În peisajul clujean au apărut multe clădiri noi. Fondul construit s-a extins mult şi s-a îngrămădit tot atât de mult. Printre atâtea alte construcţii nereuşite sunt multe de reală valoare arhitecturală. Două clădiri au ridicat substanţial standardul oraşului deschizând oportunităţi pentru a atrage manifestări cultural-sportive şi ştiinţifice pe lista unor manifestări de amploare, complexul sportiv şi complexul hotelier Grand Italia.

Oricât s-ar blama construcţiile (blocurile) zise de unii (habarnişti lipsiţi de o logică şi discernământ în gândire) comuniste, acelea s-au realizat după reguli preluate din arhitectura occidentală de la cele mai bune exemple realizate în lume. La Cluj-Napoca, cartierul Gheorgheni este un exemplu şi model. Azi aşa ceva nu se mai realizează. Este o lume a banului şi a intereselor la care, din nefericire, participă cu toţi de la antreprenori, proiectanţi, administratori şi executanţi.

În Mănăştur, cel mai înghesuit cartier, au fost rezervate spaţii, terenuri pentru dotările de cartier inclusiv garaje colective care urmau să se realizeze într-o etapă viitoare. Aceste spaţii azi sunt construite.

Cum s-ar putea întări responsabilitatea socială a arhitecţilor?

După 90, foamea după câştig a depăşit limitele morale.

Noii bănoşi, lipsiţi de cultura urbană, cultura locuirii, mai bine zis a respectului pentru sine şi al societăţii, au fost primii vinovaţi. Noii avuţi au construit pe terenuri foarte mici palate foarte mari. Nu realizau că între cele două elemente, teren şi palat, este o interelaţie. Accesele la aceste vile se face prin străzi înguste. Aceste realizări s-au făcut fireşte cu concursul unor proiectanţi scăpaţi de un control profesionist – cum erau cei de la ICP, care să oblige respectarea normelor şi mai ales al bunului simţ.

Lipsa de cunoaştere, nerespectarea prevederilor planurilor urbanistice elaborate, presiunea beneficiarilor cât şi a arhitecţilor, a făcut ca administraţia să admită soluţii, care în final au condus la ceea ce se vede azi.

E greu să vorbim de întărirea responsabilităţii sociale numai a arhitecţilor. Şi ei sunt oameni ca şi ceilalţi. Conştiinţa de breaslă se înscrie în conştiinţa celorlalţi, a mulţimii, a societăţii actuale. Organizaţiile profesionale se complac în acţiuni „familiare” şi de „faţadă”. În istoria recentă a acestui oraş se cunosc încercări de atitudine ale unor arhitecţi deşi totul s-a diluat în nepăsarea colegilor lor. Aşa s-a împătimit expresia în rândul nearhitecţilor „Lasă-i să zică ce vor, pentru că sunt răfuielile lor”. Totul este rezultatul invidiilor.

Sunt convins că nu este o soluţie ca arhitecţii din comunism care avizează şi decid să aibă şi drept de proiectare. Dar conflictul de interese acum este legal.

Cred că legea ar putea schimba multe în reconsiderarea noastră profesională.

Mai poate redeveni Clujul un oraş al spaţiilor verzi? Cum?

Din sec. XIX, nu s-a mai creat nici un parc major. Parcul Gheorgheni, creat în perioada anilor 1970-80, azi a fost devastat. Chiar şi zonele verzi de pe str. Dorobanţilor unde azi s-a construit biblioteca judeţeană, o biserică, sediul Consiliului Judeţean Cluj şi alte clădiri, pe str. Fabricii, fostele sere ocupate azi de Kaufland, zona din jurul pavilionului Expo Transilvania s-a ocupat de construcţii.

Malul Someşului în zona centrală pe str. Bariţiu s-a ocupat cu construcţii noi ca cea a Băncii Comerciale şi apoi cele ale extinderii Teatrului Maghiar. Realizarea unui Someş eliberat este iluzorie, poate înafara oraşului.

La fel Parcul Feroviarilor – este o amintire. Zonele verzi din fostul PUG sunt de mult amintiri.

Ca să realizăm o zonă verde, municipalitatea ar trebui să aibă acest crez şi să lupte pentru el.

Toată lumea vrea: gestionarea deşeurilor menajere, o circulaţie fluentă, construirea pe parcaje colective funcţionale nu ca cele de azi, un centru muzical-filarmonică, sediul academiei de muzică, cu toate anexele ce generează acesta, un muzeu de artă modernă sinonim cu cel de la Bilbao şi câte altele.

Dar cine militează pentru ele? Cine le stabileşte amplasamentele ca apoi în 30-50-100 de ani să se realizeze – fireşte când vom avea bani, şi-i vom dedica acestora.

Vă pun o contra întrebare, credeţi că există această voinţă? Credeţi că populaţia clujeană este conştientă şi-şi doreşte acest lucru?

Un moto de credinţă…

Arhitectura trăieşte ziua de azi, urbanismul asigură ziua de mâine, ambele reprezintă potenţialul, cultura şi gândirea noastră.