Premiere cinematografice

Coborâm la prima”, proiecţie de gală. Reîntâlnire cu Tudor Tedy Necula!

joi 1 noiembrie, 20. 00 * cinematograf ‘Victoria’

Nu ştiu câţi îşi mai amintesc de Noro (România, 2002; regia Radu Gabrea), film în care în rolul titulra era distribuit Tudor ‘Tedy’ Necula. Peliculă în care era pusă în discuţie cu mult curaj, situaţia persoanelor cu nevoi speciale, un film tulburător, bazat pe realităţi. Noro a avut proiecţia de gală la cinematograful ‘Arta’, în prezenţa regretatului Radu Gabrea, a actorilor Tudor Necula, Victoria Cociaş şi Dorel Vişan.

Proiecţia de gală din această seară de joi 1 noiembrie, îl readuce în centrul atenţiei pe Tudor Tedy Necula, de data aceasta în calitate de regizor, unul aflat la primul său lungmetraj.

Pentru Tudor Tedy Necula (n. 2 aprilie 1989) întâlnirea cu regizorul Radu Gabrea a fost providenţială. Nu numai pentru alegerea lui în rolul titular din Noro, ci şi pentru evoluţia ulterioară, împlinirea profesională, urmare a unei puteri şi perseverenţe ieşite din comun. Tudor este absolventul Facultăţii de regie din cadrul Universităţii Media din Bucureşti, dar a început să facă filme încă de pe băncile liceului, până în anul absolvirii având realizate patru scurtmetraje.

Înainte de Coborâm la prima (România, 2018; scenariul Alexandra Axinte, imaginea Alexandru Timoşca; în distribuţie Victoria Cociaş, Constantin Cotimanis, Iulian Burciu, Cezar Grumăzescu, Dana Porlogea, Tudor Filimon, Teodora Mareş), Tudor a semnat peste 40 de scurtmetraje şi documentare, printre care Zi bună zi proastă, The High School Boy, Dezertor Împărat, Machi Kebab, Dinte condamnat, Cros Camp: Învaţă cu atitudine, Aripi de Foc, Ba se poate!, Noi în anul 2000,… Subiectele abordate sunt dintre cele mai diverse, toate inspiraţionale, aşa cum este şi Coborâm la prima.

Nu am să mă opresc asupra acţiunii plasată în chair a doua zi după drama de la Colectiv. Vă ofer în schimb un citat extrem, extrem de sugestiv, “numai cei ce au trecut prin suferinţă pot reda frumuseţea vieţii, cum se întâmplă în acest film” (Cinemagia).

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie