Premiere cinematografice

Un Tarantino de nicio culoare în vara lui ’69. Buget mare, film slăbuţ…

Un film marca Quentin Tarantino, în general, trebuie văzut. Numai că…, numai că la pomul lăudat nu e bine să mergi plin de speranţe. Acesta este şi cazul recentei producţii Once Upon a Time in Hollywood/A fost odată la… Hollywood (Marea Britanie, Statele Unite, 2019), film de la care am văzut ieşind şi spectatori nemulţumiţi. Şi pe drept cuvânt. Din toate cele 2 ore şi 41 de minute te alegi cu o singură imagine, cea a Hollywood – ului în anii ’60, ’70, ani de glorie să recunoaştem, dar şi ani în care industria cinemografiei şi reprezentanţii ei au intrat des în gura presei, acel breaking news atât de des văzut în emisiunile mai tuturor televiziunilor.

În cazul de faţă, promisiunea ar fi celebrul caz Sharon Tate – Charles Manson. Dar pentru a reecepta cât de cât filmul, trebuie o acomodare cu spiritul epocii prin oameni şi fapte. Altfel, cine nu cunoaşte realitatea celor întâmplate, se poate păcăli şi uşor şi repede. Eu i-aş spune o păcăleală marca Tarantino.

Filmul, uimitor vizual, merită pentru muzica adecvată anilor respectivi, merită pentru ultimele zece minute şi finalul neaşteptat, merită şi pentru stilul dramatic autentic, atât şi nimic mai mult. Actorii – Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie, Al Pacino, Dakota Fanning, Kurt Russell, Michael Madsen, Mike Moh, Rafal Zawierucha – sunt şi nu în pielea personajelor. Să fiu mai bine înţeles. Spuneam că filmul poate fi înţeles dacă cunoşti bine perioada respectivă, prin oameni în special. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu personaje ale timpului cum sunt Sharon Tate (Margot Robbie într-un rol care o depăşeşte total), Charles Manson, Rick Dalton, Marvin Schwarz, Bruce Lee (un Mike Moh mai aproape de celebrul sportiv şi actor), Roman Polanski (interpretat de Rafal Zawieierucha), George Spahn (Bruce Dern în rol), repet, inspiraţi şi nu prea.

A fost odată în… Hollywood este pelicula întoarsă pe toate feţele de criticii de specialitate, cronicile favorabile fiind puţine, mult prea puţine. Chiar dacă Tarantino şi-a propus o temă ambiţioasă într-o manieră proprie. Într-un Hollywood marcat de sex, free love, spălarea creierelor, războiul din Vietnam, droguri (LSD, marijuana, heroină,…), hippies la tot pasul, o diabolică sectă condusă de un diabolic Manson. Toate prinse într – o comedie şi dramă deopotrivă, american pop culture, partea întunecată însă.

Tema este ambiţioasă dovadă şi bugetul mare, de cca 90 milioane de dolari, rispiţi pe o distribuţie şi o echipă artistică uriaşe. Bani cheltuiţi aiurea. Dar e Tarantino, iubit şi hulit, adulat şi urât, cel care propune o călătorie cinematografică în universul numit Hollywood, dar şi în propiul lui univers.

Demostene ŞOFRON