Premiere cinematografice

Hotel Mumbai. Trei zile de teroare în inima Indiei

Sunt filme pe lângă care trecem fără să aruncăm o privire măcar asupra afişului. Pe nedrept atâta timp cât multe dintre ele spun poveşti din care avem numai de învăţat, poveşti care la un moment dat, ne-au marcat.

O astfel de poveste s-a derulat între 26 şi 29 noiembrie 2008, când un grup de terorişti – membri ai organizaţiei teroriste islamice Lash – e – Taiba, cu baza în Pakistan – a luat cu asalt hotelul Taj Mahal din Mumbai, India. O poveste cu sfârşit tragic, cu 166 de persoane ucise în schimbul de focuri (indieni, americani, germani, israelieni, francezi, japonezi, austrieci, norvegieni, chinezi, mexicani, italieni, englezi,…), plus alte peste 300 rănite. Timp de 68 de ore a fost să fie iadul pe Pământ într-o zonă în care atacurile teroriste au vechime.

Două sunt palierele asupra cărora îşi îndreaptă atenţia regizorul filmului Anthony Maras, staff – ul hotelului, respectiv turiştii, o prietenie ad – hoc în slujba salvării cât mai multor persoane. Au fost eforturi disperate, au fost ore care nu se vor uita niciodată. O dovedeşte şi pelicula lui Maras, o temă cu o actualitate frapantă. Atacurile teroriste în lume sunt un capitol cu un final incert şi greu de anticipat. Ele continuă, se schimbă doar locaţiile, numărul celor decedaţi şi răniţi, apar noi lideri, şedinţele politice sunt pe rol, rezultatele intervenţiilor militare sunt însă departe de a le pune capăt.

Anthony Maras trage un semnal de alarmă, unul serior printr-un film serios, grav, de urmărit cu atenţie. O face într-un mod profesionist chiar şi fără a apela la actori cu nume, doar Dev Patel, Jason Isaacs şi Armie Hammer făcând figuri aparte.

Hotel Mumbai nu este şi nu va fi un caz izolat, acesta este mesajul principal. Dar Hotel Mumbai aduce în discuţie atitudini diverse, de la altruism la prietenie, sinceritate, dincolo de sex, vârste sau rase.

Şi – acum despre Anthony Maras. După trei scurtmetraje de succes – The Palace, Spike Up, Azadi -, Maras debutează în lungmetraj cu Hotel Mumbai, producţie ce are premiera la Festivalul de film de la Toronto. Două sunt premiile obţinute deja, Premiul Publicului la Adelaide, Directors to Watch la Palm Spring. Un motiv în plus de a vedea Hotel Mumbai.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie