Premiere cinematografice

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Airbus A320 – Zborul 1549. Miracolul de pe râul Hudson

Cu Sully : Miracolul de pe râul Hudson (producţie Statele Unite, 2016) ne aflăm în faţa filmului care readuce în atenţia generală, evenimentul din 15 ianuarie, 2009, unul care se putea transforma într-o adevărată tragedie dacă … Dacă nu ar fi fost calmul unui om profesionist desăvârşit, Chesley Sullenberg/’Sully’ pentru apropiaţi, pilot cu aproape 30 de ani pentru US Airways, fost pilot al forţelor aeriene americane.

Ca date esenţiale sunt de reţinut următoarele : avem de a face cu o cursă comercială, cu decolarea de pe aeroportul internaţional LaGuardia din New York cu destinaţia intermediară Charlotte, Carolina de Nord, un zbor de nu mai mult de 6 minute; coliziunea cu un cârd de păsări (posibil gâşte canadiene), duce la pierderea rapidă a compresiei ambelor motoare şi o amerizare forţată în apele râului Hudson, toate cele 155 de persoane de la bordul aeronavei (150 pasageri; cinci membri ai echipajului) fiind salvate (78 de răniţi şi atât).

Chelsey Sullenberg este un erou, gestul său intrând în istorie. Una pe care o rescrie, cinematografic, nimeni altul decât … Clint Eastwood. Ajuns la filmul cu numărul 38 ca regizor, unul inspirat în alegeri, numai aşa explicându-se reuşite regizorale precum Mystic River, Unforgiven (Oscar), The Bridges of Madison County, Million Dollar Baby (Oscar), Flags of Our Fathers, Letters from Iwo Jima (nominalizare Oscar), J. Edgar, Invictus, ca să le amintesc doar câteva, dar reprezentative.

Eastwood se opreşte asupra unui erou naţional şi ştim cât de ahtiaţi sunt americanii după eroi, cult dus de cele mai multe ori, la extreme. Alege din nou un erou pe măsură, Chelsey Sullenberg, pentru a cărui biografie pune la bătaie un buget de cca 60 de milioane de dolari. O miză uriaşă pentru un film cu o distribuţie numeroasă, cu un aparat tehnico – artistic numeroas (efecte vizuale, efecte speciale, cascadorii, sunet, mixaje, costume, …), un film ce nu este exclus să fie pe lista unor premii. Mai ales că pentru rolul titular are o din nou o alegere inspirată, Tom Hanks (două premii Oscar, alte trei nominalizări; premii şi nominalizări la puterea ‘n’) şi vă propun spre amintire ‘Cast Away’, ‘Saving Private Ryan’, ‘Forrest Gump’, ‘Philadelphia’, ‘Captain Phillips’. Şi alături de Tom Hanks sunt Aaron Eckhart, Laura Linney, la acelaşi nivel de reprezentare.

Tom Hanks reuşeşte din nou o interpretare bună, intrare excelentă în pielea căpitanului Sullenberg, calm desăvârşit, tact, putere de convingere, liniştit, încrezător în abilităţile sale şi în experienţa sa de pilot.

Eastwood este din nou creator de atmosferă, surprinzând la cotele tensiunii maxime ziua de 15 ianuarie, 2009, zi memorabilă în istoria aviaţiei civile americane şi nu numai. Reuşita este nu numai regizorală, ci şi tehnică, luând în calcul iamginea – Tom Stern, respectiv montajul – Blu Murray, amândoi colaboratori apropiaţi ai regizorului Clint Eastwood. Tom Stern a semnat imaginea filmelor ‘Mystic River’, ‘Flags of Our Father’, ‘Changeling’, ‘Letters form Iwo Jima’, ‘American Sniper’, în timp ce Murray a fost prim sau secund monteur la ‘American sniper’, ‘J. Edgar’, ‘Invictus’, ‘Letters from Iwo Jima’, …

Sully aminteşte şi de serialele de pe National Geographic, dedicate catastrofelor aeriene, pe care le urmăresc cu atenţie, nu de azi, nu de ieri. Un motiv pentru a vă îndemna să le vedeţi şi dvs, aşa cum vă îndemn şi la a vedea Sully, reconstituire fidelă a unui eveniment nedorit, reâtâlnire cu doi marr artişti, Clint Eastwood şi Tom Hanks. (cinematografie ‘Victoria’ şi ‘Florin Piersic’)

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie