Premieră la Opera Naţională Română Cluj-Napoca: WERTHER de Jules Massenet

04oct15_wertherSuflu proaspăt şi o abordare novatoare a dramei iubirii care arde la intensitate maximă, dar este adesea sortită eşecului. La aproape nouă decenii de la premiera absolută a operei Werther de Massenet pe scena lirică clujeană (1928), Opera Naţională Română din Cluj-Napoca face un mare şi îndrăzneţ pas în a monta această operă istorică avînd la bază romanul epistolar de tinereţe al lui Goethe, „Suferinţele tînărului Werther’’. Şi aceasta graţie unei colaborări între instituţie şi o echipă regizorală franceză, „reputată pentru punerea în scenă a <fenomenului wertherian>. Este vorba despre regizoarea Nadine Duffaut, la prima sa montare cu Werther, un debut personal, aşadar (absolventă de muzicologie la Sorbonne, a semnat regia a numeroase spectacole aclamate în Franţa şi peste hotare, repertoriul său incluzînd creaţii de G. Verdi, G. Puccini, J. Massenet, G. Bizet, V. Bellini, J. Offenbach), o montare pe care a abordat-o considerînd că „Werther este un univers poetic în care toate culorile se află la nivelul orchestrei, rolul regizorului fiind acela de a clarifica ceea ce a dorit să transmită liric Massenet şi pentru spectatorul care nu a citit povestea’’. Iată ce precizează regizoarea despre incursiunea în profunzimea eroului Werther, vulnerabilitatea naturii umane şi complementaritatea de neînlocuit a libretului cu partitura lui Massenet: „Mă preocupă la Werther claritatea expresiei gîndurilor profunde. Partitura lui Massenet ilustrează întocmai acest aspect. Cum poate fi tradusă această simplitate, acest parcurs al vieţii ce se desfăşoară asemenea unui rîu care se îndreaptă spre mare fără ca nici un alt traseu să fie posibil… aceasta este pentru mine provocarea. Natura mereu prezentă este reprezentarea perfectă a timpului care trece fără ca nimic să îl poată opri, pînă la moarte. Trebuie, aşadar, să ne adîncim, fără zgomot, în meandrele gîndurilor lui Werther şi să ne simţim exaltaţi de bucuria Sophiei. Prezenţa anumitor personaje creează un contrast doar pentru a putea plînge mai bine alături de Charlotte. Dar, înainte de toate, nu trebuie să uităm fraza muzicală care vă spune tot ceea ce cuvintele nu pot exprima, impunînd respect şi umilinţă faţă de ceea ce este scris. Iată ce am urmărit să obţin…’’

Soliştii celor două distribuţii sînt: Călin Brătescu şi Hector Lopez (Werther), Iulia Merca, Cristina Damian, Maria Jinga (Charlotte), Cristian Hodrea, Horaţiu Ruşti (Albert), Petru Burcă, Şimonfi Şandor, Florin Pop, Sergiu Coltan, Beniamin Pop, Florin Sâmpelean, Diana Ţugui, Lucia Bulucz, Oana Trîmbiţaş, Alexandru Potopea, Tatiana Oltean, Bogdan Nistor, Alexandra Hordoan.

Scenografia este semnată e francezul Louis Désiré, la cea de a VI-a montare a operei Werther (serie în care a debutat, în 2007, la Teatrul Colón din Buenos Aires, spectacol considerat o capodoperă-reper pentru scenograful care a realizat spectacole pe cele mai importante scene ale lumii).

***

La conferinţa de presă care a avut loc ieri, pe lîngă regizoarea Nadine Duffaut, s-au aflat şi cîţiva dintre protagoniştii şi realizatorii artistici, între care dirijorul Horvath Jozsef, asistentul de regie Tiberius Simu, tenorul Călin Brătescu (Werther), mezzosoprana Iulia Merca (Charlotte), Cristian Hodrea (Albert), Petru Burcă, Diana Ţugui, Lucia Bulucz ş.a., dirijoarea Anca Mona Mariaş, care a pregătit Corul de Copii Junior VIP. Am notat entuziasmul cu care întreaga echipă s-a lansat în această dificilă încercare – care a pus serioase probleme vocale şi de înţelegere a tensiunilor care frămîntă personajele –, încrederea că rezultatul unei munci asidue, de cîteva luni, nu va întîrzia să apară şi că producţia se va situa la nivelul exigenţelor publicului.

***

Cu ocazia premierei de duminică, 4 octombrie a.c., ora 18.30, care marchează, totodată, deschiderea oficială a Stagiunii lirice 2015-2016, vom asista la reamplasarea Stemei României Unite pe frontispiciul sălii de spectacol a Operei clujene, după o absenţă de 67 de ani, precum şi la onorarea mezzosopranei Viorica Cortez la împlinirea a 50 de ani de la debutul său pe scena clujeană, în Samson şi Dalila. Trebuie să spunem că teatrul liric din Cluj a fost la acea vreme singurul din ţară în care spectacolul a fost interpretat în limba franceză, oferind reputatei artiste posibilitatea de a „roda’’ rolul pentru a-l prezenta ulterior pe scena Operei din Toulouse, unde a cîştigat Marele Premiu la Concursul Internaţional de Canto Toulouse. De aici, drumul spre scenele celor mai importante teatre lirice i-a fost deschis, confirmînd o carieră strălucită. Pentru dăruirea cu care s-a implicat, în calitate de Vocal Coach, în pregătirea protagoniştilor spectacolului clujean cu opera Werther, marea mezzosoprană va primi, în seara zilei de 4 octombrie, o distincţie specială.

***

Premiera operei lui Massenet este parte a proiectului Opera 4 Youth iniţiat de Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, proiect ce vine în întîmpinarea publicului larg, în special a celui tînăr, din dorinţa de a-i trezi interesul cultural-artistic, pasiunea lirică şi de a-l atrage în sala de spectacol. Pe această linie, Opera clujeană dispune deja de un portofoliu de proiecte inovative, premiere şi montări pe scene neconvenţionale, care să readucă opera şi arta în stradă, în mijlocul pulsant al comunităţii locale, fără a face însă rabat la calitate – aspect esenţial şi care se impune a nu fi neglijat, în condiţiile în care termenii de comparaţie pe plan european sînt extrem de numeroşi. Werther este, fără îndoială, o mare provocare, atît pentru publicul cunoscător, cît, mai ales, pentru cel care acum îşi face cultura muzicală.

Spectacolul din sala Operei Naţionale va putea fi urmărit live, duminică seara, pe ecrane LED instalate în Piaţa Unirii, evenimentul marcînd închiderea Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane, care se desfăşoară la acest sfîrşit de săptămînă în centrul Clujului.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Articole din aceeasi categorie