Pokemania

În vara lui 2016, antreprenorul american John Hanke a ieşit pe piaţă cu Pokemon Go, jocul care a ajuns să scoată milioane de oameni din casă, pentru a găsi „pokemoni”, nişte creaturi mici, care apar în diverse locuri pe o hartă. Pokemania a pus deja stăpânire pe amatorii de jocuri video, Pokemon Go fiind cel mai popular joc la ora actuală, care a ajuns deja şi în România. Cu milioane de descărcări în doar câteva zile de la lansare, a mai revoluţionat o dată domeniul aplicaţiilor pe mobil. Jocul este realizat de compania Niantic şi se poate downloada pe telefon, iar jucătorul îşi creează un avatar pe care îl stilizează după bunul plac, porneşte fizic în căutare de pokemoni şi se foloseşte de locaţia telefonului şi de o hartă vizuală pentru a afla unde sunt pokemonii.

Aplicaţia a creat deja o mulţime de controverse în lume, fiind criticată pentru că pokemonii apar şi în locuri nepotrivite, cauzând chiar neajunsuri sau accidente. Miza jocului este să capturezi pokemoni sălbatici, creaturi care pot să arate ca nişte şobolani, magneţi, ouă sau dragoni, pe care trebuie să-i creşti şi să-i antrenezi pentru lupta cu pokemonii altor jucători. Pokemon Go a devenit atât de popular, cel mai probabil, pentru că îndeplineşte dorinţa oricărui fan de a transpune jocul în realitate. Probabil că şi nostalgia jocului din copilărie l-a făcut deja aşa de popular. Categoric că este un joc foarte atrăgător, care îţi captează uşor atenţia şi, practic, ajungi să ignori realitatea din jurul tău, dar îţi pune totuşi mintea în mişcare, cu toate că jocul nu interacţionează cu tine, dar el tocmai prin asta te şi atrage. Este, deci, o interacţiune prin feedback şi stimulează dorinţa naturală de a explora, de a cerceta şi de a stârni mereu curiozitatea jucătorului.

Psihologii atrag însă atenţia asupra efectelor negative, pornind de la dependenţă pînă la un comportament autist, pentru că este vorba de o înstrăinare a copiilor şi tinerilor faţă de lumea din jur. Ei îşi petrec astfel prea mult timp în lumea virtuală, nu mai ştiu să comunice cu lumea reală şi nu îşi dezvoltă abilităţile de comunicare în grup, în cuplu, sau în societate. Totodată, jocul acesta nu dezvoltă nici o competenţă sau o abilitate concretă a unui copil sau tânăr jucător.

Se poate categoric admite că Pokemon Go este util pentru persoanele care suferă de anxietate, care se izolează social, stau numai în casă şi, prin urmare, acest joc ajută la schimbarea dispoziţiei mentale a acestor semeni. Ei sunt astfel determinaţi să-şi depăşească frica de a ieşi în public, prin vânătoarea de pokemoni, care implică o mişcare continuă.

Este totuşi prea devreme să putem măsura efectele jocului în ansamblul său, însă putem deduce deja, din experienţa jocurilor video, că va avea un efect similar lor, mai ales asupra psihicului jucătorilor. Ceea ce este sigur este că este un stil nou de joc şi de aceea este şi atât de popular, să vedem însă cât va rezista totuşi în timp.

Dr. Liana Monica DEAC