PNL susţine demersul preşedintelui

Vicepreşedintele PNL, Adrian Oros a anunţat că formaţiunea din care face parte susţine demersul preşedintelui Klaus Iohannis de a ataca la Curtea Constituţională legea bugetului de stat. Liberalul clujean susţine că ar fi cel puţin trei motive de neconstituţionalitate care nu permit promulgarea Legii bugetului pentru 2019. „În primul rând s-a încălcat rolul şi atribuţiile Consiliului fiscal, care trebuia să emită o opinie la toate amendamentele admise. S-a încălcat, de asemenea, principiul reglementării privind responsabilităţii fiscal bugetare. Noi am atras atenţia asupra acestui lucru pentru că în fiecare an, până în 31 iulie, Ministerul de Finanţe prezintă Guvernului o strategie fiscal bugetară iar ministrul de Finanţe şi premierul, când înaintează proiectul de buget, dau o declaraţie pe propria răspundere privind corectitudinea acestor informaţii. Mai există un aspect de neconstituţionalitate legat de prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, unde spune că planificarea se bazează pe previziuni macroeconomice realiste”, a declarat deputatul Oros.

C.P.

Articole din aceeasi categorie