Piese de Tezaur din patrimoniul Muzeului clujean de Artă (VI). Nicolae Grigorescu, „Claie de fân”

Tabloul provine din colecţia avocatului Virgil Cioflec. A fost prezentat publicului la Expoziţia Centenarului Nicolae Grigorescu, organizată sub patronajul M.S. Regele Carol al II-lea, între 12 şi 30 iunie 1938, la Sala Dalles din Bucureşti, apoi la expoziţia retrospectivă din anul 1957, de la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, la împlinirea a 50 de ani de la trecerea artistului în eternitate.

Expertiza pentru clasarea picturii în categoria „Tezaur” a fost efectuată de istoricul de artă Livia Drăgoi de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, fiind confirmate atât autenticitatea, cât şi valoare lucrării semnate de Nicolae Grigorescu. Pictura a fost restaurată în anul 2017, în laboratorul instituţiei de artă clujene.

***

O claie de fân de formă conică, unind Pământul cu Cerul, domină peisajul pictat de Nicolae Grigorescu cu inflexiuni impresioniste, în pastă densă, lucrată cu cuţitul (cerul) şi în tuşe ample, trădând o pensulaţie fermă. Artistul trece de la cromatica în brun închis, prin care detaşează centrul simbolic al compoziţei şi crângul din dreapta de restul peisajului, la culorile pastelate din prim-plan şi la griurile colorate din planul secund. Umbra se topeşte, gradual, în penumbră; tentele blânde au luat locul celor dinamice, din creaţiile anterioare, iar în privinţa nuanţelor, artistul a exploatat efectele vizuale produse de contopirea fragmentară a culorilor dispuse una lângă alta.

Grigorescu a optat pentru o compoziţie pe orizontală, menită să orienteze privirea spectatorului spre axul central – claia de fân – care este o deschidere spre sacru, „un semn de cosmicizare a spaţiului”, o întemeiere. Este evident că pictorul – un bun cunoscător al vechilor rituri practicate în universul rural şi al înţelesurilor arhaice ale acestora – a conferit lucrării sale aura unei legende despre relaţiile vizibile şi invizibile dintre om şi univers. Prin urmare, pictura lui Grigorescu este departe de a fi doar un peisaj cu virtuţi decorative.

Mircea Eliade afirma, în eseul său „Sacru şi Profan”, că „un semn poate arăta sacralitatea unui loc”. „Un punct fix care anulează omogenitatea spaţiului” este „o izbucnire a sacrului”, „o cosmicizare a spaţiului prin aşezarea unui axis mundi”.

La „temelia” unei clăi de fân se face un pat de lemne protector, direct pe pământ. Fânul, până atunci împrăştiat pe câmp pentru a se usca repede, este ordonat, încet, într-o Formă conică, simbolică, prin aşezarea lui în jurul stâlpului de lemn – singur sprijin tehnic, înfipt bine în Pământ, pentru înălţarea construcţiei pe verticală. Claia devine conică în urma tasării fânului, concentric, pe axul de lemn. Un om se roteşte, precum acele unui ceasornic, în jurul acestui ax, bătătorind fânul porţionat şi aruncat pe furci, de la sol, de sătenii care îl ajută. Odată terminată „zidirea”, omul şi ajutoarele lui s-au retras în gospodăriile lor din sat.

Potrivit tradiţiei, cositul ierbii începe după solstiţiul de vară (21 iunie – cea mai lungă zi din an), de cele mai multe ori după sărbătoarea de Sânziene (24 iunie), lunea – prima zi din săptămână -, la răsăritul Soarelui, şi niciodată într-o zi de marţi, fără spor în muncă. Omul transformă iarba verde în „fân de aur”, acesta fiind şi hrană pentru cornute şi ovine, pe timp de iarnă, dar şi o monedă de schimb: fân contra grâu sau porumb. În iulie, luna lui cuptor, sunt câteva sărbători numite „mânioase cu fânul”, când nu se coseşte iarba şi nu se adună fânul în claie: Sfântul Ilie – 20 iulie, „sărbătoare de poruncă”, Sfânta Maria Magdalena – 22 iulie, Sfântul Foca – 23 iulie, Adormirea Sfintei Ana – 25 iulie şi Sfântul Pantelimon (Pintilie) – 27 iulie. O legendă populară povesteşte cum s-au prefăcut în piatră două clăi de fân lucrate în zi de sărbătoare.

***

În poveştile româneşti, Muma Pădurii este o arătare uriaşă, neagră la faţă, şi cu părul „cât o claie de fân”.

Din cauza dimensiunilor sale impresionante, clopotul de la Mănăstirea Cozia – un „axis mundi” – a fost asemuit de localnici, şi nu doar de ei, cu o „claie de fân“.

Despre cel ce adună fân, în vis, se crede că se va bucura de mari câştiguri în bani, „claie peste grămadă”.

Despre omul care insistă să găsească un lucru mic, pierdut între alte obiecte mărunte, se spune că ar căuta „acul în carul cu fân”.

Omul care doarme pe o grămadă de fân are un somn liniştit, profund.

Isus din Nazaret s-a născut, neobişnuit, în ieslea cu fân a unui staul.

***

În anul 1862, Nicole Grigorescu, atunci un tânăr talentat şi ambiţios, de 24 de ani, nu demult venit la Paris, la studii, s-a alăturat grupului de artişti atraşi de pictura de atmosferă, „în aer liber/en plein air”, grup format din Jean-François Millet, Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Charles-François Daubigny şi alţii, fondatori ai „şcolii” de la Barbizon, din pădurea Fontainebleau. A fost un pas esenţial, care a condus spre cea mai importantă mişcare artistică şi culturală din secolul al XIX-lea, Impresionismul. Între Grigorescu şi Millet s-a înfiripat o prietenie sinceră. „De câteva ori Millet m-a văzut lucrând în pădure. Într-o zi, când pictam absorbit de ceea ce făceam, el s-a apropiat de mine şi, examinând tabloul, s-a oprit, o clipă, înduioşat, şi, bătându-mă pe umăr, mi-a spus: „Este bine, băiete, este bine/C’est bien, mon gars, c’est bien“, relata Grigorescu.

Una dintre lucrările lui Jean-François Millet, „Clăi de fân, toamna”, trimite, prin temă, nu şi prin stil şi conotaţiile arhetipale, la pictura lui Grigorescu comentată anterior.

Un tablou de Claude Monet, intitulat „Claia de fân”, a fost vândut, în 2008, la o licitaţie Christie’s, la New York, cu suma de 81,4 milioane de dolari, un record pentru creaţiile pictorului francez. Tabloul pictat la apus de soare a făcut parte dintr-o suită realizată de Monet în locuinţa sa din Normandia, în iarna-primăvara 1890-1891.

Carmen FĂRCAŞIU