Piese de Tezaur din Patrimoniul Muzeului clujean de Artă (II)

Nicolae Grigorescu (1838-1907), „Vechilul”, ulei pe pânză, 75 x 50,6 cm, semnat stânga jos cu brun, Grigorescu, nedatat, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

Opera este clasată în categoria Tezaur a Muzeului. Provine din Pinacoteca Virgil Cioflec, cu titlul „Fecior de boier”. Colecţionarul a estimat data pictării tabloului: 1879.
*
Tabloul „Vechilul”, cunoscut şi sub titlurile „Portretul lui Atanasiade” şi „Fecior de boier” a fost prezentat de Grigorescu, în anul 1881, la “Expoziţia artiştilor în viaţă“ organizată, în luna mai, într-o clădire a Bisericii Stravropoleos din Bucureşti. După moartea artistului, tabloul a fost admirat de publicul venit la Expoziţia Universală de la Bruxelles, din anul 1935, Expoziţia „Centenarului Grigorescu” de la Bucureşti, din anul 1938, şi Expoziţia „Nicolae Grigorescu”, organizată, de asemenea, la Bucureşti, în anul 1957.

Un bărbat călare, redat din semi-profil, foarte scund (capul intră doar de două ori în tors), dar viguros, ne priveşte de la înălţime, mândru, sever. Trăsăturile fizionomice trădează un personaj mediocru, dur, un provincial, posibil cu origini elene, pentru că numele Atanasiade este grecesc, din Athanasiadis. Grigorescu i-a făcut un portret psihologic avocatului Iancu Atanasiade, desluşindu-i caracterul prin aspectul fizic de om morocănos.

Artistul insistă asupra contrastului dintre silueta suplă, elegantă, a armăsarului şi călăreţul rotunjit în propria-i corporalitate. Vătaful poartă un veston gri peste bluza şi pieptarul albe, pantaloni albi şi cizme brumării. Borul pălăriei negre accentuează fruntea lată, ochii întunecaţi, nasul lung şi gros, căzut peste bărbia îngustă. Vechilul de moşie ţine în mâna dreaptă un bici, semn al autorităţii sale conjuncturale, iar în stânga frâiele calului. Neîndoielnic, Grigorescu a mizat pe discordanţa puternică pe care o produce personajul din tabloul său într-o comparaţie cu celebre portrete ecvestre realizate de artişti europeni. Pictorul a reprezentat intenţionat un călăreţ anodin, fără distincţia aristocratică pe care o conferă un portret ecvestru. De regulă, calul pune în valoare un războinic, un împărat ori un rege, un om al puterii. Comanditarii îşi doreau portrete ecvestre pentru a-şi celebra, prin artă, puterea suverană. Calul a fost foarte rar reprezentat singur, în splendoarea sa. Géricault şi Delacroix au găsit, totuşi, răgazul pentru a picta cai de o rară frumuseţe.

Nicolae Grigorescu, Atanasiade călare, schiţă în creion pe hârtie, 14,5 x 9,4 cm, nesemnată, nedatată (probabil 1879?), cu ştampila “Atelierul pictorului N. Grigorescu”, dreapta jos, Primăria oraşului Câmpina, Prahova

Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că în secolul al XIX-lea, termenul „vechil”, sinonim cu „vătaf”, a avut o dublă semnificaţie în limba română : supraveghetor al muncii clăcaşilor de pe o moşie, precum e utilizat, de pildă, de scriitorul George Mihail Zamfirescu („vită în jug, sub biciul vechilului”), dar şi avocat (cf. Costache Negruzzi: „Şi-au tocmit un vechil, ca să le apere dreptul”). Ambuguitatea terminologică a fost, desigur, în avantajul lui Grigorescu.

Artistul şi-a studiat meticulos personajul. Un desen în creion, cu tentă caricaturală, aflat azi la Primăria oraşului Câmpina (Prahova), a precedat realizarea tabloului în ulei pe pânză. Vechilul din desen, atât de scund încât nu ajunge să-şi sprijine picioarele în scările harnaşamentului, îşi zoreşte bidiviul, de căpăstru.

Vătaful Ioan Urşanu, pictura exterioară de la Biserica Vioreşti, Goruneşti-Slătioara (1782)

În tabloul de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca zărim, sub linia orizontului, sub genunchii armăsarului, un călăreţ alergând în galop. Paradoxal, tabloul lui Grigorescu nu are peisaj. Armăsarul călărit de Atanasiade stă pe solul brun, fără vegetaţie. La orizont – o colină austeră. Cerul este acoperit de nori albi. Şi totuşi, o lumina ireală defineşte, subtil, formele.

Chiar dacă fără nicio legătură cu Grigorescu, merită să fie menţionată, în context, imaginea vătafului Ioan Urşanu, din decoraţia exterioară a Bisericii monument istoric din satul Vioreşti, judeţul Vâlcea, construită în anul 1782, de Ioan Ursanu şi Ion Viorel, şi pictată la 1801.

Carmen FĂRCAŞIU