Pictoriţa gherleancă Monica Dana Moldovan se prezintă din nou publicului

La sfârşitul săptămânii trecute la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Gherla am asistat la un nou vernisaj. Este cel de al 20-lea din acest an, o cifră cu care puţine galerii de artă din Cluj-Napoca se pot mândri. Dar, la Gherla sunt oameni pasionaţi de artă, iar asta am văzut şi la prezentarea expoziţiei „Portrete” aparţinând cunoscutei şi apreciatei artiste Monica Dana Moldovan din localitate. Cuvântul de salut a fost adresat de managerul centrului, doamna Monica Pătac, care a remarcat „la Gherla avem mulţi artişti plastici, iar noi îi promovăm”. Profesorul pensionar Martin Lenghel, decanul de vârstă al pictorilor din localitate a vorbit pe larg despre arta şi tehnica exponentului, scoţând în evidenţă luminozitatea specifică celor 31 de icoane prezentate şi încercarea artistei de a aduce sacrul în cotidian. Adică, să aducă sfinţii mai aproape de oamenii zilelor noastre. Domnia sa a mai subliniat eforturile doamnei Monica Dana Moldovan de a picta icoană laică, totuşi aceste lucrări inspirându-se din cunoscuta şcoală de pictură de la Nicula şi Hăşdate. A fost reliefată hărnicia pictoriţei gherlene, deosebit de activă, numai în cursul anului 2017 ieşind în faţă cu trei expoziţii (toate găzduite de Centrul Turistic), din care două personale, iar una colectivă. S-a adresat publicului care a umplut sala din centrul oraşului şi autoarea lucrărilor expuse. Ea a spus că încearcă să creeze icoană laică şi să se delimiteze de cea religioasă, iar acest lucru se observă pe toate lucrările prezentate. Foloseşte o tehnică mai complicată, explicând şi modalitatea de realizare. Foarte curios, dânsa ne-a mărturisit că pe sticlă trebuie să începem cu…sfârşitul şi chiar ne-a explicat pe scurt secretul. Noi care am fost prezenţi la vernisaj putem să concluzionăm, cele 31 de icoane expuse au multă spiritualitate, în ciuda faptului că artista doreşte prin orice mijloace să se desprindă de şcoala de icoane clasică, aducând un suflu nou, original. De fapt, în asta constă originalitatea şi valoare a artei practicată de doamna Monica Dana Moldovan, fostă şi viitoare vicepreşedinte a Asociaţiei Artiştilor Plastici Gherla, informaţie furnizată de profesorul Martin Lenghel, preşedintele asociaţiei respective. În timpul vernisajului, artista a descris lucrările ei şi a explicat pe viu tehnica aplicată, ca o demonstraţie practică a stilului şi metodelor de lucru. Dânsa stă şi în perioada următoare la dispoziţia vizitatorilor cu aceste detalii artistice.

Expoziţia „Portrete” deschisă la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Gherla poate fi vizitată până la 27 octombrie 2017 în zilele luni-vineri în intervalul orar 8,00-15,00.

SZEKELY Csaba

 

Articole din aceeasi categorie