Ordonanţa “anticipatelor” va fi discutată în procedură de urgenţă

“Ordonanţa 26/2020 a fost publicată în Monitoriul Oficial şi va intra în dezbaterea Parlamentului, care urmează să o discute în regim de urgenţă. PNL nu poate să oprească celelalte partide parlamentare să propună modificări sau îmbunătăţiri la această Ordonanţă care stabileşte termenii necesari pentru o bună desfăşurare a alegerilor şi extinde posibilitatea de a participa la alegeri a românilor din străinătate, prin extinderea perioadei de vot la trei zile şi prin dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora. Prin această Ordonanţă s-a reglementat ca reprezentativitatea celor din Diaspora să fie asigurată de 4 senatori şi 8 deputaţi. De asemenea, este reglementat şi votul prin corespondenţă, dar şi posibilitatea ca cei care se găsesc în secţia de votare după ora 21 să poată vota până la ora 23.”, a afirmat duminică, la Cluj-Napoca, Adrian Oros, ministrul Agriculturii (foto).

El a mai spus că nu a fost făcută nici o modificare privind mecanismul de atribuire a mandatelor, astfel că “nu va fi irosit nici un vot”, şi că fiecare partid va avea un număr de mandate “proporţional cu voturile primite de la cetăţeni”. Adrian Oros a apreciat că alegerile anticipate ar putea avea loc cel mai probabil în luna iunie.

V.D.

Articole din aceeasi categorie