„Ora Pământului 2019”

Peste 340 de copii din corurile Programului National Cantus Mundi

În Cluj – Napoca, „Ora Pământului 2019” va fi sărbatorită de peste 340 de copii din corurile Programului Naţional Cantus Mundi după cum urmează: 150 de copii din trei coruri reunite vor cânta la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, simultan cu Corul „MiniMi” din Calea Mănăștur nr. 13 si corul de la Transylvania College.

În fine, la Gradinița cu program prelungit „Căsuța Fermecată” din Gherla, peste 150 de micuți vor lua parte la eveniment.

Copiii și tinerii, alături de coordonatorii corurilor, familii și prieteni, vor cânta pentru a aduce, naturii și publicului, mesajul lor de implicare și responsabilitate. Începând cu 20:30, corurile de copii Cantus Mundi vor interpreta cântece special selectate pentru acest moment și, in același timp, se va întrerupe iluminatul în zonele de organizare ale evenimentelor.

Programul Cantus Mundi

Este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După opt ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.150 de coruri. 43.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Earth Hour

Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră, Ora Pământului. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 180 de ţări.

Ora Pământului 2019 în România

Sărbătorirea „Orei Pământului” inițiată de Cantus Mundi se va desfășura simultan în 85 de localități din 33 de județe din țară: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Peste 12.000 de copii și tineri din corurile Cantus Mundi se vor reuni sub sloganul internațional al World Wide Fund for Nature (WWF) – „Conectează-te cu natura! Acum este momentul să acționăm!”.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie