Optzecișitrei

Cu multă vreme în urmă, spuneam, că Florin Piersic ar trebui naționalizat, ca mijloc de producție, mai precis de producerea bunăstării sufletești pentru români și a zâmbetului la purtător. Sunt convins că în afara unui ceai și a două ouă fierte, habar nu are de bucătărie și de ce se află acolo.

Asta nu înseamnă însă că se duce să se așeze nepoftit la masă, fiindcă își plătește cu vârf și îndesat dreptul de a sta în capul acesteia, ca rudă declarată a tuturor românilor. Știe, ca nimeni altul, să aducă duminica în suflete cu poveștile sale, se împretenește și cu văzduhul pentru a face bine celor veniți să-l vadă în sala de spectacole.

Încet, timpul îl ajunge din urmă, și se gândește că luându-se cu viața a uitat să trăiască și pentru el, știe că nu trebuie să ceară mai mult decât poate și poate acum cât este trebuință.

Lumea lui este scena: acolo sub veșmântul de lumină al reflectoarelor, se simte cel mai bine, acolo sunt cerul său cu stelele, amintirile despre viitor și nu uită niciodată să-și amintească genitorii, dar și pe dascălii ce l-au învățat adevăruri, fără de care realitatea rămâne literă în cuvântul rostit artistic.

Să-i urăm sănătate bună cu dragoste, în respect pentru miile de zile pe care și le-a tras din viață, pentru a le dărui semenilor săi.

Important este că la spectacolele sale se dau bilete numai pentru intrare.

Cornel UDREA