Opera Naţională Română Cluj – Napoca. “Tânărul şi Moartea”, succes la capătul unui efort colectiv de admirat

Da, cu toate temerile dinaintea premierei, baletul Tânărul şi Moartea”, creaţie a compozitorului Constantin Rîpă, este un succes. Un succes al unei echipe artistice, care ridică creaţia românească în materie de balet, la rang de artă interpretativă.

Am folosit cuvântul echipă artistică, dar la fel de bun este şi cuvântul familie, o familie artistică închegată – orchestră, dirijor/Adrian Morar, ansamblu de balet, regie artistică/Ina Hudea, şi de scenă/Dan Lupea, coregrafi/Octavian Popa şi Florin Ciobanu, scenograf/Liliana Morar, pregătirea muzicală/Bianca Murariu şi Larisa Pentea -, familie ce a depăşit cu brio dificultăţile partiturii şi ale desenului coregrafic.

Trei sunt părţile baletului, trei părţi distincte muzical şi în acest caz reuşita poartă amprenta dirijorului Adrian Morar şi a orchestrei.

Partea I, Efebul rănit (Lupta şi moartea; Marşul funebru – Cortegiul mortuar), stă compoziţional vorbind, sub semnul postmodernismului. Limbajul muzical este axat pe expresivitate, muzica fiind strâns relaţionată cu acţiunea. Efebul rănit duce cu gândul la poemele epice de mare şi largă respiraţie, putându-mă referi la o structură muzicală în care instrumentele de percuţie şi cele de suflat dau ritmul interior al lucrării.

Partea a II – a, Tânărul măturător şi Naiada Senei (Dansul tânărului măturător, Dansul Naiadei, Dies Irae) are o structură muzicală modernă, secvenţe melodice politonale, simetrice şi armonioase însă, cu un ritm ce potenţează şi accelerează mişcarea. Inserţiile jazzistice nu fac altceva decât să confere culoare, pete muzicale binevenite.

Partea III – a, Jertfa solară (Dans închinat soarelui, Pornirea turmelor, Dansuri, Bocete, Maica bătrână) este una a alternanţelor cadenţelor, marcată de sonorităţi onomatopeice (sunete din natură, specifice Mioriţei de exemplu), apropiate folclorului nostru în formele cele mai pure şi autentice.

Ceea ce au făcut dirijorul, orchestra şi dansatorii – Mircea Muntean, Adelina Filipaş, Dan Haja, Lucian Bacoiu, Liviu Har, Valentin Mihăilă, Romulus Petruş, Kalman Robert, Paul Cuibus, Tudor Stupar, Antoniu Mon, Marius Toda, Radu Sântimbrean, Gabriela Sima, Cristina Toda, Alina Negru, Cristina Boboc, Eniko Fărcaş, Antoanela Oancea, Daniela Drăguşin, Daniel Moga, Ofelia Mărginean, Diana Groza, Dorina Lucaci, Katerina Torp, Doina Florea, Patricia Cenan, Dalia Costea, Rodica Bacoiu, Laura Pop, Poka Ingrid, Iuliana Dane, Liana Taloş, Raluca Perde – ţine de domeniul extraordinarului şi nu este nimic exagerat în această afirmaţie. Aşa se explică de exemplu, primirea cu aplauze la scenă deschisă a spectacolului chiar din seara premierei, cu prelungire şi în cea de a doua reprezentaţie, duminică 1 aprilie, cu o sală la fel de plină şi cu un public la fel de receptiv.

Nu ţin să intru în aspectele tehnice ale dansului din cele trei părţi ale baletului. Prefer să închei rândurile de faţă cu un citat din Enescu, extrem de sugestiv, “Consider muzica unicul mijloc de a da glas strigătelor sufletului, cu tainicile lor unduiri”. Şi este exact muzica – rigoarea construcţiei frazei muzicale prin note şi intervale muzicale bine definite şi dozate, alternarea momentelor lirice cu cele dramatice, construcţia muzicală a scenelor solo sau/şi colective,… – pe care ne-a oferit -o cu dărnicie Maestrul Constantin Rîpă, una a sufletului în toate manifestările sale.

Demostene ŞOFRON

Foto: Nicu CHERCIU