Opera Naţională Română Cluj – Napoca, “Orfeo ed Eurdice” de Gluck

luni 12 martie, 18. 30

Povestea îndrăgostitului cântăreţ la liră – fiul unei muze şi al unui prinţ trac (conform unor scriitori greci şi romani), având o condiţie intermediară, situată între limitările muritorilor de rând şi atotputernicia zeilor – s-a bucurat de un mare grad de interes din partea compozitorilor, dat fiind faptul că aceasta are ca fundament îmbinarea a două forţe impresionante: a dragostei şi a muzicii. Mai mult decât atât, succesul fără precedent al uneia dintre primele opere atestate istoric – L’Orfeo a compozitorului italian Claudio Monteverdi (1567-1643), intepretată în premieră la Mantua în 1607 – i-a determinat pe unii să vadă în personajul mitologic o figură marcantă în apariţia şi dezvoltarea genului operistic.

După mai bine de un secol, Christoph Willibald Gluck a preluat această temă cu scopul de a scrie ceea ce se va impune drept cea mai celebră transpunere a mitului lui Orfeu – opera în trei acte Orfeo ed Euridice, reprezentată pentru întâia oară la Burgtheater din Viena la data de 5 Octombrie 1762. Celebritatea acesteia nu se leagă însă doar de frumuseţea subiectului, a iubirii care îl determină pe Orfeo să o urmeze pe Euridice până la moarte şi dincolo de tărâmul vieţii pământene, pentru a o recupera din lumea adâncului conform indicaţiilor primite de la Amore – reprezentant al dragostei adevărate care, văzându-i disponibilitatea de sacrificiu, îi va readuce în final mireasa la viaţă –, ci şi de modalitatea propriu-zisă în care Gluck reuşeşte să redea profunizmile mesajului, larga paletă estetică şi emoţională a acestuia, pe întreg parcursul muzical-dramatic.

În total contrast cu opulenţa muzicii baroce, menită a scoate în evidenţă posibilităţile tehnice ale interpreţilor, dar şi cu rigorile operei italiene construite, de obicei, în jurul a 6 personaje, al cărei discurs se baza în special pe ample arii da capo şi excludea posibilitatea prezenţei unor momente corale, Orfeo ed Euridice reprezintă un exemplu de simplitate clasică, care îşi capătă forţa dramatică prin sensibilitatea cu care cele (doar) trei personaje principale îşi dau glas sentimentelor, în acompaniamentul permanent al orchestrei şi în alternanţă cu intervenţiile corului, având aici un rol comparabil cu cel al protagoniştilor.

Răceala cu care Orfeo ed Euridice de Christoph Willibald Gluck a fost primită de către publicul vienez, datorată probabil, tocmai pronunţatului element de noutate, a fost înlocuită la scurt timp după premieră de un real entuziasm din partea spectatorilor din Germania, zona scandinavă, dar şi Londra. Aveţi ocazia să îl resimţiţi şi dumneavoastră, luând parte la reprezentaţia soliştilor şi ansamblurilor Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima”.

Orfeu ed Eurydice de Christoph Willibald Gluck; orchestra Academiei de Muzică ‘Gheorghe Dima’ Cluj – Napoca, dirijor conf. dr. Cristian Sandu; regia Ina Hudea; la pian Lizbeth Tetrade; coregrafia Luminiţa Todea; costume Vlad Bulgăr, Axenia Roşca, Livia Petrescu, coordonat prof dr Liliana Moraru; regie scenă Cristina Albu; solişti Cristina Tureanu (‘Orfeo’), Lorena Puican (‘Eurydice’), Ioana Popa (‘Amor’); parteneriat cu Liceul de coregrafie şi artă dramatică ‘Octavian Stroia’ Cluj – Napoca şi AMGD Cluj – Napoca (ansamblul anului II canto).