Opera Naţională Română Cluj – Napoca

La Operă, primul spectacol în stagiunea 100!

sâmbătă 31 august, 20. 00 * Piaţa Avram Iancu

Încet, încet, instituţiile de cultură ale Clujului şi nu numai ale Clujului, îşi deschid porţile. De data aceasta însă, pentru Opera Naţională Română clujeană, 2019 – 2020 este o stagiune festivă, sub semnele celor 100 de ani. Vorbim despre continuitate, vorbim despre valoare prin artişti şi programe, vorbim despre actul artistic la rang de artă. Pentru că Opera Naţională Română a fost, este şi va fi instituţia de pe scena căreia au pornit să reprezinte Clujul artelor spectacolului, numeroşi artişti (solişti de operă, regizori, scenografi, dirijori), istorie care se scrie cu fiecare stagiune nouă.

2019 – 2020 debutează cu o nouă ediţie La Operă, în care îşi dau concursul nume importante ale artei lirice. Astfel, îmi face plăcere să amintesc în acest context nume precum Irina Săndulescu Bălan, Lucia Bulucz, Nadia Cerchez, Veronica Fizeşan, Carmen Gurban, Oana Trâmbiţaş, Diana Ţugui (soprane), Liza Kadelnik, Andrada Ioana Roşu (mezzosoprane), Eusebiu Huţan, Hector Lopez, Sorin Lupu, Cristian Mogoşan (tenori), Geani Brad, Florin Estefan (baritoni), Cristian Hodrea (bas bariton), Petru Burcă, Simonfi Sandor (başi), cu aportul orchestrei şi corului Operei Naţionale clujene (maestru de cor Emil Maxim; dirijorul corului Corneliu Felecan). Regia de scenă este asigurată de Dan Lupea şi Alina Simona Nistor, iar bagheta dirijorală Maestrului Gheorghe Victor Dumănescu.

Programul serii cuprinde momente muzicale cunoscute, semnate Verdi (Vecerniile siciliene, Macbeth, Don Carlo, Trubadurul), Donizetti (Elixirul dragostei), Leoncavallo (Paiaţe), Johann Straus II (Liliacul), Nicolae Kirculescu (Moment muzical pentru pian şi orchestră; la pian Mihai Diaconescu), Gounod (Faust), Gherase Dendrino (Lăsaţi – mă să cânt), Rossini, Puccini (Gianni Schicchi, Turandot,), Arigo Boito (Mefistofele), Musorgski (Balada puricelui), Massenet (Herodiade), Bizet (Carmen).

Se impune o menţiune. Au fost incluse în programul serii momente muzicale din apropiata premieră la Macbeth (aria lui Lady Macbeth ‘Vieni, t’ afretta’; solistă Nadia Cerchez, respectiv ‘Corul vrăjitoarelor’). În rest, fără a intra mult în datele programului, pot aminti aria lui Eboli ‘O, don fatale’ (din Don Carlo), aria lui Calaf ‘Nessun dorma’ (din Turandot), aria Laurettei ‘O mio babbino caro’ din Gianni Schicchi de Puccini,…

Ca şi la ediţiile trecute, se anunţă o seară muzicală de mare, mare interes, început de stagiune sub cele mai favorabile auspicii.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie