ONUFRIE VINŢELER – 85

VintelerÎn 10 august 2015, unul dintre cei mai de seamă filologi europeni şi unul dintre cei mai importanţi slavişti de pe mapamond, Prof.univ.dr. Onufrie Vinţeler, împlineşte 85 de ani.

Născut la 10 august 1930, în Căptălan, comuna Noşlac (jud. Alba), în familia fierarului Ioan şi a Minodorei (n. Puşcaş), primul dintre cele şase vlăstare ale familiei a manifestat încă din primii ani o curiozitate deosebită, o memorie excepţională, împletite cu o putere de muncă şi perseverenţă ieşite din comun. În ciuda opoziţiei familiei şi a condiţiilor istorice, a luptat cu îndîrjire spre a-şi continua studiile, parcursul său profesional fiind presărat cu numeroase piedici, pe care a reuşit să le învingă. Astfel, după absolvirea celor şapte clase la şcoala din comuna natală, a dat admitere la o şcoală profesională, la încheierea căreia s-a înscris la liceul seral. Rezultatele meritorii îl ajută să fie recomandat pentru o şcoală tehnică de nivel universitar, apoi este îndrumat să dea admitere la Facultatea de Filologie din capitală, iar la finele primului an este propus pentru continuarea studiilor în URSS. Urmează doi ani la Universitatea din Saratov şi încă doi la cea moscovită. După absolvire (1957), se întoarce în ţară alături de soţia sa Alla (n. Mişcenko) şi este numit preparator principal la Universitatea clujeană. Dedicat cercetării ştiinţice şi muncii la catedră, urcă toate treptele universitare, astfel încît în 1990 Onufrie Vinţeler a devenit profesor plin, iar în 1997 îndrumător de doctorat, îndrumînd de atunci mai bine de douăzeci de aspiranţi la titlul de doctor în ştiinţe filologice.

Profesorul Vinţeler a debutat în StBB în 1958, cu o recenzie, iar debutul său editorial a avut loc în 1974, cînd împreună cu M. Bucă semnează Dicţionar de antonime, după ce anterior, la atelierul de multiplicare al UBB îi apăruse cursul de Sintaxa limbii ruse (1973). Pînă acum, au apărut cîteva zeci de cărţi purtînd pe copertă numele Onufrie Vinţeler, din domenii diverse: lexicologie, lingvistică generală, lingvistică comparată, istorie, slavistică etc., Domnia Sa semnînd şi cîteva volume de beletristică. Amintim aici cîteva dintre cărţile de referinţă care l-au plasat definitiv printre marii oameni de cultură ai veacului nostru: Limba rusă. Manual pentru clasa a XI-a, Dicţionar de antonime, Dicţionar ucrainean-român, Dicţionar de omonime, Dicţionar de neologisme, Dicţionar de sinonime, Dicţionar tematic poliglot, Dicţionar explicativ şcolar, Monografia comunei Noşlac, Portrete şi cărţi (vol. I-II), Probleme de etimologie şi onomastică, Din culisele luptelor pentru Ardeal, La început a fost cuvîntul Ardeal, Şi totuşi Ardealul…

În revistele de specialitate din ţară şi europene, la diverse conferinţe şi simpozioane naţionale sau internaţionale, Onufrie Vinţeler s-a impus prin probitatea profesională şi seriozitatea cercetării ştiinţifice. Iată titlurile cîtorva dintre sutele de articole publicate de O. Vinţeler: „Cu privire la sinonimia sintactică (Construcţii prepoziţionale cu valoare obiectivală în limba rusă contemporană)”, „Nume topice din satele Căptălan şi Noşlac”, „Pentru un studiu mai eficient al predării limbilor străine”, „Cu privire la nuanţele de aspect la verbele româneşti de origine slavă”, „Trăsături istorico-sociale în toponimia judeţului Alba”, „Prepoziţia, conjuncţia şi particula”, „Gama de culori în opera lui Pavel Dan”, „Cromatica poeziei lui George Coşbuc”, „Sinonimia şi limbajele, „Rolul onomasticii în textul tradus”, „Corelaţia dintre sinonimia totală şi parţială, constantă şi contextuală”, „Elemente de folclor românesc în lucrări sovietice”, „Romanistica în Rusia” ş.m.a.

La iniţiativa Prof.univ.dr. Onufrie Vinţeler, preşedinte al Asociaţiei Culturale România-Ucraina, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca ia naştere secţia de Limba ucraineană. Pentru meritele deosebite în slujba culturii, Mitropolitul Bartolomeu Anania i-a acordat în 2010 înalta distincţie „Crucea Transilvană”, iar Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu i-a conferit în 2005 titlul de Doctor Honoris Causa.

85 de ani de viaţă intens şi frumos trăită, în slujba ştiinţei şi muncii la catedră. La ceas aniversar, îi urăm Prof.univ.dr. Onufrie Vinţeler „La mulţi ani cu sănătate şi împliniri alături de cei dragi!”.

Voichiţa Pălăcean-Vereş

Articole din aceeasi categorie