Omul gospodar se gîndeşte şi la tineri

Tineretul de astăzi are cu totul alte preocupări faţă de vremurile de altădată. Societatea noastră oferă alte condiţii de afirmare, iar mijloacele de informare (ne gîndim aici la mass-media) au o mare influenţă asupra comportării şi mentalităţii acestei generaţii.

Zilele trecute, în municipiul Dej am avut o discuţie cu unul dintre cei mai activi şi pricepuţi oameni de Cornel-Itu-06sport din localitate, nimeni altul decît deputatul Cornel Itu, care în ultimii 20 de ani a făcut enorm de mult pentru afirmarea diferitelor discipline sportive (ne gîndim aici îndeosebi la volei, dar şi la fotbal sau chiar tenis de masă ori karate) pe plan naţional sau internaţional. Însă, domnia sa doreşte să ofere condiţii bune de petrecere a timpului liber şi pentru tinerii din mediul rural.

În acest sens a sprijinit şi va sprijini în continuare activitatea sportivă din comunele vecine municipiului Dej, ne gîndim îndeosebi la Mica, Cuzdrioara, Căşeiu sau Mintiu Gherlii, unde politicianul dejean cunoaşte foarte bine problemele tineretului şi unde se deplasează periodic, luînd pulsul vieţii la faţa locului, aşa cum stă bine unui bun gospodar.

La Dej, şi în acest an activităţile sportive şi de petrecere a timpului liber vor fi în atenţia deputatului Cornel Itu, domnia sa declarînd că doreşte ca fiecare grupare sportivă să ocupe locuri cît mai bune la finalul campionatelor în care sînt angrenate (voleiul pe podium, iar fotbalul pe locul IV – ambele reprezentînd cunoscutul club UNIREA Dej), dar va ajuta în continuare formaţiile de juniori de la LAPI. În mediul rural va fi alături de una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din judeţul Cluj, Vulturul Mintiu Gherlii, unde în ultimii ani s-a construit un stadion frumos şi bine îngrijit cu toate dotările necesare (doar nocturna mai lipseşte!).

Prin periplul nostru judeţean am avut ocazia de a sta de vorbă pe tema exploatării potenţialului cultural şi sportiv al tinerei generaţii cu foarte mulţi oameni aflaţi în diferite funcţii, dar trebuie să recunosc cu toată sinceritate şi obiectivitate că nicăieri nu am întîlnit aşa destoinici şi buni gospodari ca la Dej. Deputatul Cornel Itu vrea ca şi în 2013 tinerii de la confluenţa Someşurilor să beneficieze de condiţii cît mai bune de pregătire şi joc, iar elevii din satele vecine Dejului să aibă la dispoziţie baze sportive pe măsura talentului şi aptitudinilor.

La Dej şi consilierul judeţean Vasile Sălătioan are astfel de preocupări organizatorice, domnia sa nelipsind de la nici o manifestare culturală sau sportivă desfăşurată cu şi pentru tinerii oraşului.

Pentru noi este chiar o satisfacţie să consemnăm astfel de veşti bune la debutul noului an, mai ales dacă avem în vedere criza financiară prin care trece toată ţara.

SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie