Observator teatral. Artă decentă în registru clasic

Mişcarea teatrală clujeană se diversifică primind un nou impuls creativ prin inscripţionarea Teatrului Nomad pe lista activităţilor cu acest profil. Nu e prea clar de ce iniţiatorii proiectului au ales această titulatură, nici pe unde urmează să-şi desfăşoare activitatea itinerantă (sugerată). Deocamdată ştim doar că funcţionează în cadrul Fundaţiei AFI(a actorului Dan Chiorean) în colaborare cu Mario Dance Atelier.
Prima ieşire în faţa publicului s-a produs deja sub oblăduirea Teatrului Naţional „Lucian Blaga”(TN), monogramă (viclean?) confundabilă, asociată unor ţinte distincte de promovare a calităţii şi a noului. Menajeria de sticlă de Tennesse Williams este primul proiect al Teatrului Nomad realizat de regizorul M. Chris Nedeea şi cei patru actori: Dan Chiorean, Alexandra Tarce, Bogdan Rădulescu şi Narcisa Pintea. Un spectacol sobru, încadrat în rigori clasice, citit în cheie nuanţat realistă, dar fără să neglijeze virtuţile simbolic-poeticeşti ale textului, numeroase, sugestive, abil reliefate scenic. Este drama de familie plasată în anii ’30 ai secolului trecut pe care dramaturgul american o redă cu sensibilitate şi lucidă comprehensiune. Regizorul descompune scenele în unităţi de conţinut funcţionale, servite la temperatura trăirilor personajelor, ţinându-se foarte aproape de spiritul textului, ba chiar reuşind extrapolări de substanţă analitică.
Dan Chiorean este sufletul spectacolului în postură de narator şi personaj. El ştie să se facă simpatic încă din prolog zdrăngănind la chitară melodia lui Bob Dylan Blowing in The Wind. Personajul Tom, creat de el,este un resentimentar cu gustul aventurii, ţinut în chingi de îndatoririle faţă de familie şi de o mamă posesivă. Dan Chiorean pune multă naturaleţe în structura personajului Tom, un tânăr cu înclinaţii literare, de aceea Jim îi spune în glumă „Shakespeare”.Tom este copia fidelă a dramaturgului însuşi, iar piesa are un substrat vădit autobiografic.
Spectacolul prilejuieşte o plăcută reîntâlnire cu actriţa Narcisa Pintea în rolul mamei lui Tom, Amanda. Stăpână pe un limbaj scenic excesiv mobilizator, ce pune în evidenţă trăsăturile autoritare ale personajului, Narcisa Pintea impune un ritm dinamic acţiunii. Amanda este femeia părăsită de soţ care caută să menţină armonia familială. Alexandra Tarce subliniază sfiiciunile Laurei, sora lui Tom, în tuşe îngroşate, aproape groteşti. Laura este „trandafirul albastru” (inexistent la vremea aceea), este fiinţa delicată care trăieşte retrasă şi se amăgeşte cu figurinele ei de sticlă din „menajeria”-vitrină, aşezată central pe scenă. Jim (Bogdan Rădulescu) va sparge din neatenţie inorogul de sticlă, gest simbolic cu reverberări traumatice în sufletul Laurei. Cadrul familial cuprins într-un mare dreptunghi alb aminteşte de un alt decor proiectat pe fundalul întunecat, adică de cel utilizat în 2007de Chris Nedeea în Cenuşa de piatră de Daniel Danis. Actuala montare a regizorului beneficiază de un limbaj curat, o abordare corectă a textului, o desfăşurare decentă (nu trivială) a acţiunii, o reprezentaţie numai bună pentru spectatorii care vor să vadă teatru pe scenă, nu nebunii (cum au apărut în ultima vreme). Aşadar, Teatrul Nomad păşeşte cu dreptul în actuala călătorie de verificare a capacităţilor creatoare.
Adrian ŢION