Observator teatral

p { margin-bottom: 0.1in; direction: ltr; color: rgb(0, 0, 10); line-height: 120%; text-align: left; }p.western { font-family: „Liberation Serif”,serif; font-size: 12pt; }p.cjk { font-family: „Droid Sans Fallback”; font-size: 12pt; }p.ctl { font-family: „FreeSans”; font-size: 12pt; }

Lecția de prietenie

La sugestia unui înaintaș irlandez, pe nume Oscar Wilde, regizorul Andrei Mihalache a adunat în sacul cu daruri pentru copii o colecție de proverbe și zicători din toată lumea și le-a revărsat pe scena Teatrului Aureliu Manea din Turda sub forma unui specatacol bazat pe text, derulat ca parabolă comică educativă. Micii spectatori, însoțiți de părinți și bunici, au avut de unde să aleagă sfaturi și pilde despre prietenie, spuse și exemplificate, reunite sub titlul Prietenul la nevoie se cunoaște.

Spectacolele pentru copii sunt o tradiție la teatrul turdean, rolul lor formativ-istructiv fiind evident nu numai pe linie etică, ci și în direcția socio-comportamentală a creării gustului și interesului pentru arta teatrală. Dintre micii spectatori de azi se recrutează baza publicului matur de mâine.

Intrarea în lumea poveștilor de altădată e asigurată de Mihaela Deceanu care interacționează cu prichindeii din sală, trezindu-le interesul pentru povestea cu tâlc și umor ce urmează. Personajele sunt locuitori din satul tradițional. Un decor decupat după modelul căsuțelor întâlnite prin „orășelul copiilor” formează cadrul vizual scenic, adecvat desfășurării „acțiunii”. E bordeiul unui biet om sărac și casa unui bogătan, situată la înălțimea bunăstării, deasupra scenei: Hans cel Mic (Călin Roazdă) și Hans cel Mare (Ginuc Crișan). Hans cel Mic are o frumoasă grădină cu flori la care râvnește Hans cel Mare. Sunt flori simbolice transformate treptat în bunuri materiale, subtilizate perfid de Hans cel Mare și soția sa (Doina Șoproni). Întâmplarea e ținută sub control de cei patru actori ai teatrului într-un tangaj amuzant și semnificativ de la o casă la alta, de la un plan la altul și promisiunea grasului pentru serviciile făcute de sărăntocul milos rămâne la mijloc: e o roabă nemișcată de la locul ei. Din relația între cei doi vecini și „prieteni”, căci prietenul la nevoie se cunoaște – nu-i așa ? – e limpede că bogatul nu crede săracului iar săracul se lasă păcălit în bunătatea sa.

Ginuc Crișan, „împodobit” cu o burtă enormă, sfătos și mândru de sine, reușește să contureze cu umor și dibăcie șiretenia și avariția personajului, făcând din el un caraghios fără pereche. Naivitatea și cumsecădenia lui Hans cel Mic sunt evidențiate de Călin Roazdă cu destulă finețe. Doina Șoproni e o hapsână țărancă, potrivită cu bărbatul ei în apucături și înșelătorie. Nu-i așa ? Cine se aseamănă se adună. În tot acest timp sunt rostite maxime celebre, proverbe, zicători și vorbe de duh în limba latină, germană, franceză, traduse în română, unele pretențioase pentru publicul prea fraged la minte, dar gustate de bunici și părinți. La fluxul de proverbe despre prietenie mai adaug unul, nerostit pe scenă: Prietenia este o stea, pe când dragostea nu e decât o lumânare. Dar oricât de frumoasă ar fi lumânarea tot se topește. Pe când steaua strălucește mereu. Pentru a le afla celelalte proverbe trebuie neapărat să vedeți spectacolul turdean !

Adrian Țion