O prezenţă remarcabilă la “Seara Artelor” din Cluj-Napoca: Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească din Cernăuţi (Ucraina)

11188470_560450734058195_7966698327357129478_nPe linia colaborărilor începute în anul 2012, de către Şcoala de Arte din Cluj-Napoca, între municipiul Cluj-Napoca şi Cernăuţi, a prezenţei la Cluj-Napoca a reprezentanţilor Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi cu expoziţia de artă plastică “Cîntă cucu-n Bucovina” şi apoi a clujenilor, în 2015, la Cernăuţi, cu Expoziţia itinerantă de grafică şi pictură “Clujul, oraşul comoară”, a venit din nou momentul ca reprezentanţii comunităţii româneşti din Cernăuţi să fie prezenţi la Şcoala de Arte din Cluj-Napoca. Între timp, în luna mai a anului 2015, a fost inaugurată, printr-o emoţionantă ceremonie patriotică, şi “Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească Cernăuţi”, prima instituţie culturală de acest fel înfiinţată în afara hotarelor ţării. Joi, 4 februarie a.c., tînăra instituţie din Cernăuţi va fi prezentă la evenimentul “Seara Artelor” de la Şcoala Populară de Arte din Cluj-Napoca, cu o expoziţie pilduitoare pentru patriotismul şi talentul tinerilor cursanţi din zona românească a Ucrainei. Referindu-ne la Şcoala Populară de Artă şi de Civilizaţie Românească Cernăuţi, finanţată şi de Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, acesta este un proiect ambiţios , inedit ca mod de abordare şi organizare în regiunea Cernăuţi, util prin conţinut şi formă, cu un impact direct şi puternic, imediat şi pe termen lung, asupra comunităţii româneşti din zonă, dar şi asupra populaţiei majoritare. “Acest proiect pilot răspunde unei nevoi acute de cunoaştere, actualizare şi dezvoltare a istoriei şi culturii româneşti, a vetrelor folclorice din zonele istorice româneşti, atît în nordul Bucovinei, cît şi în ţinutul Herţa şi nordul Basarabiei. Şi, spre marea noastră satisfacţie, avem deja înscrişi peste o sută de copii la secţiunile canto muzică populară, vioară, acordeon, nai şi fluier, coregrafie etnografică, încondeiere de ouă şi sculptură în lemn, pictură şi ceramică, limba şi literatura română, artă teatrală, istorie şi civilizaţie românească”, ne-a declarat directorul Şcolii din Cernăuţi, dl. Iurie Levcic.

Aşadar, vă aşteptăm joi 4 februarie, să vă întîlniţi cu Cernăuţiul, la “Seara Artelor”, în incinta Şcolii Populare de Arte Cluj-Napoca, de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51.

Articole din aceeasi categorie