O carte pe săptămână

REMEMBER: Marius Mălai
Pentru cei care l-au cunoscut, inginerul Marius Mălai a fost un veritabil „erou al timpului nostru”, ca să cităm expresia consacrată a lui Lermontov. Vreme de peste patru decenii, omul acesta, cu o structură intelectuală şi morală de excepţie, „a muncit ca un rob” pe vastele şantiere hidroenergetice de la Argeş, Gilău şi Leşu, Someş, Sebeş, Drăgan-Iad, Râul Mare-Retezat. A acumulat acolo o experienţă unică, pe care a descris-o, cu lux de amănunte, în trilogia intitulată O viaţă pe şantierele luminii (vol. I, 2010; vol. II, 2012; vol. III, 2018). Cu o energie ieşită din comun, Marius Mălai se lansat într-o activitate de scriitor, publicând trei volume de poezie: Turnul de fildeş (2005), Apa vieţii (2005), Zbor însângerat (2008) în care forma clasică a versurilor ascundea structura romantică a unui suflet zbuciumat. Dotat cu un spirit ironic de calitate, Marius Mălai şi-a exersat cu succes şi talentul de epigramist, cele două volume publicate, Ce mare-i epigrama…(2009), Epigrame şi catrene (2015), bucurându-se de recepţia generoasă a unui maestru al genului, Eugen Albu. Preocupat de recuperarea memoriei ilustrei sale familii, Marius Mălai a scris şi o lucrare intitulată Istoria renumitei familii Mălai din Transilvania, Leşu, Judeţul Bistriţa Năsăud. Repere genealogice (1689-2005), apărută în 2007, lucrare de genealogie remarcată de specialişti pentru rigurozitatea şi spiritul obiectiv al cercetării.
Când nimeni nu se mai aştepta, poate, la o nouă carte, Marius Mălai a revenit spectaculos cu acest al patrulea volum al lucrării O viaţă pe şantierele luminii(Editura Napoca Star, 2019).Volumul subintitulat Pensionar în a doua tinereţe este un roman autobiografic, adoptând o formulă apropiată de cea a jurnalului intim, ce redă, cât se poate de fidel, aventurile autorului în confruntarea cu un destin capricios, adeseori tragic. Primele pagini ale romanului îl înfăţişează pe autor în postura de inginer constructor, exilat între munţi, încercând din răsputeri să obţină detaşarea soţiei din judeţul Cluj, în judeţul Argeş. Familia reunită se va bucura prea puţin de o soartă binevoitoare căci tânără soţie a autorului avea să dispară la numai 40 de ani, atinsă de o boală necruţătoare. Rămas singur, cu doi copii mici, autorul cărţii e decis să-şi înfrunte destinul cu un curaj exemplar, întemeiat pe o puternică încredere în divinitate. Va lupta nu numai cu adversităţile din societate, ci şi cu spectrul singurătăţii care-l copleşeşte după o a doua căsătorie eşuată. Pensionat după 44 de ani de muncă dură, pe şantiere din creierii munţilor, autorul refuză să se complacă în postura de om care vegetează în fotoliul de pensionar. Fibra de luptător îl aruncă mereu în arena publică, Marius Mălai dedicându-se unor cauze colective, cu o energie nebănuită. Dar viaţa dură de pe şantier avea să-şi arate efectele într-un mod nefast. Scriitorul avea să sufere o periculoasă operaţie pe cord deschis, ce va dura peste opt ore, iar valorosul chirurg care-l operează îi acordă bolnavului şansa de a mai vieţui patru-cinci ani. În ciuda acestui prognostic sever, Marius Mălai a desfăşurat, din postura de pensionar, o vie, exemplară activitate în slujba comunităţii, militând, după revoluţia din decembrie 1989, cu armele sale, pentru edificarea unei societăţi democratice, căreia îi sancţionează prin scris derapajele şi anomaliile. Pe plan personal, simte tot mai acut sentimentul de solitudine astfel că întâlnirea cu Ana Căpâlna îi apare ca un semn de graţie al Proniei cereşti. Ana Căpâlna, devotata soţie a scriitorului, devine pentru inginerul pensionar „stânca de granit” pe care se sprijină în toate încercările vieţii (nu puţine, nu uşoare), Muza care-l susţine şi-l inspiră în orice împrejurare. Femeia pe care o consideră „cheia realizărilor pe tărâmul literar”, va fi şi cea cu care va străbate, în această perioadă a maturităţii, întreaga ţară, curios de a-i cunoaşte şi de a-i slăvi frumuseţile şi bogăţia. Această fidelitate a femeii de excepţie care este Ana Mălai îi oferă scriitorului sentimentul de a traversa cu adevărat o nouă vârstă a tinereţii. Într-un anume sens, masivul volum de faţă poate fi considerat şi un veritabil roman de dragoste. O dragoste tăcută, alcătuită din mici, nespectaculoase gesturi de devoţiune reciprocă, pe care prozatorul le surprinde cu ochiul său atent la detalii şi la aparenţe. Roman al unei existenţe dramatice, ieşită din comun, cartea lui Marius Mălai este un jurnal ce consemnează numeroase aspecte ale relaţiilor umane dintr-o epocă aflată în convulsiile schimbărilor postrevoluţionare: dragostea (cazul exemplar al iubirii dintre Ana şi Marius Mălai), solidaritatea cu membrii comunităţii în care cuplul evoluează, trădări şi meschinării ale unor membri ai familiei etc.
Toată această gamă de sentimente şi de aspecte explorate de Marius Mălai formează un tablou veridic al unei vieţi exemplare, trăită în respectul adevărului, al unei credinţe religioase autentice. Chiar dacă ultimele pagini ale romanului autobiografic se încheie în nota dramatică a consemnării aspectelor unei senectuţi întunecate de boli, mesajul acestei cărţi este unul optimist. Deşi fiinţa de pământ a inginerului Marius Mălai a dispărut dintre noi, volumul patru al cărţii sale rămâne testamentul spiritual al unui învingător, al unui om care a crezut cu tărie în valorile neamului său, în idealurile unui patriotism autentic, care a slujit adevărul, frumosul şi binele în orice situaţie. Drum bun prin vămile Cerului, domnule Marius Mălai!
Ion CRISTOFOR