O carte pe săptămână

p { margin-bottom: 0.1in; direction: ltr; color: rgb(0, 0, 10); line-height: 120%; text-align: left; }p.western { font-family: „Liberation Serif”,serif; font-size: 12pt; }p.cjk { font-family: „Droid Sans Fallback”; font-size: 12pt; }p.ctl { font-family: „FreeSans”; font-size: 12pt; }a:link { }

“Genurile minore” de Mircea Popa

Recent, societatea culturală a Clujului a sărbătorit, în cadrul Fundației Carpatica, pe unul din seniorii ei de vază, istoricul și criticul literar Mircea Popa, cu ocazia împlinirii a 80 de ani. Cu această ocazie, ilustrul sărbătorit a scos la iveală și cea mai nouă carte ce poartă semnătura Domniei sale. Intitulată Genurile minore (Editura Mega, 2019), volumul e semnificativ pentru preocupările unui savant care a fost atras cu predilecție, încă de la debutul său publicistic, de activitatea culturală și literară din Transilvania. Pentru cititorul mai puțin familiarizat cu literatura, să amintim doar că ilustrul sărbătorit a publicat peste 45 de cărți dedicate cărturarilor transilvăneni: Ilarie Chendi, Ioan Molnar Piuariu, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Timotei Cipariu, Lucian Blaga,  Victor Papilian și alții. Desigur, aria cercetărilor sale de câteva decenii nu s-a limitat doar la Transilvania, dar aceasta a fost indiscutabil una din obsesiile sale permanente.

Volumul de față, Genurile minore, e edificator pentru preocupările cărturarului, care analizează epoca și contextul ideologic în care “se pun bazele culturii naționale în sens mai larg”. Mircea Popa nu face aici decât să dezvolte și să aprofundeze o preocupare mai veche, cea în care cerceta etapele de dezvoltare a diverselor genuri literare din perioada iluministă, definind “coordonatele culturii luministe și obiectivele fixate de ele”. Este vorba de cartea Tectonica genurilor literare (apărută în 1982), în care cercetătorul acorda un spațiu generos definirii acestor “genuri minore”, cum ar fi fabula și istorioara, genuri literare care își dobândesc un profil propriu în epoca Luminilor. Aceste genuri sunt promovate în scopul perfecționării și modelării morale a omului, a principiilor după care acesta se călăuzește. Primul capitol al cărții lui Mircea Popa analizează metodic rolul jucat de aceste genuri minore în procesul de constituire a literaturii naționale. Etapa cuprinsă între 1780 și 1830 stă sub semnul rațiunii și al moralei. În această etapă de cultură, abundă cărțile destinate comportamentului uman și educației civice, ca preliminarii pentru disciplina eticii, reînviată în epocă prin recursul la precepte grecești și romane. În această perioadă se pun bazele viitoarei literaturi naționale, vizibilă prin câteva preocupări și caracteristici, cum ar fi: preocuparea intensă pentru cultivarea limbii române prin tipărirea de gramatici, lexicoane, retorici. În această perioadă apar un număr sporit de beneficiari ai cărții, prin instruirea școlară a tinerilor din cele mai diverse pături sociale. Acum se ivesc totodată cele mai serioase preocupări ale cărturarilor români de cunoaștere și cultivare a tradițiilor locale, ca formă de dobândire a identității de sine, odată cu aplecarea tot mai accentuată spre cunoașterea tuturor aspectelor vieții oamenilor de la țară, inclusiv a tradițiilor populare. În această epocă se tipărește, de pildă, la Cluj, în 1768, prima culegere de cântece de lume adunate din popor.

Preocuparea pentru știință și fenomenele vieții e o altă caracteristică a acestei epoci ce stă sub semnul cultului rațiunii. Tot acum apar primele semne ale fenomenului literaturii frumoase, o abundență de cărți menite “desfătării”. E în principal o literatură dominată de imaginație și fantezie. Epoca Luminilor e una în care sporesc cărțile de povești, istorioare, fabule și anecdote. În prim planul acestor cărți stă omul, cu gândurile sale, cu responsabilitățile față de societate, omul “înțelept” și cărturarul luminat fiind figurile cele mai frecvente din această literatură de început. Această epocă de tranziție ține, după cum arată Mircea Popa, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până în jurul anului 1830, când apar primele semne ale preromantismuslui. Discutând despre genurile de început ale literaturii naționale, Mircea Popa arată că acești autori de fabule, istorioare, cărți școlare și cărți morale, cum ar fi Nicolae Oțălea, Dimitrie Țichindeal, Nicolae Horga-Popovici, Alexandru Gavra, Paul Iorgovici și alții au fost acerbi luptători pentru cauza națională, militând de pildă pentru dezrobirea ierahică a românilor de sub dominația bisericească a sârbilor.

Cu acribia binecunoscută, cercetătorul constată că fabula a jucat și la români, ca la alte popoare, “un rol deosebit de important în trezirea conștiinței lor civice și naționale “, contribuind la “procesul de asanare a moravurilor și de răspândire a ideilor înaintate”. Se cuvine să subliniem că acest prim capitol al cărții constituie o excelentă introducere în istoria dezvoltării literaturii naționale din perioada Luminilor. Cu acribia-i recunoscută, Mircea Popa evidențiază schimbările de optică literară din principalele genuri cultivate de scriitorii vremii, preocupați de noile orientări venite din Apus. Pentru a ilustra toate metamorfozele scrisului din această epocă, Mircea Popa oferă cititorilor săi o savuroasă antologie de texte ale autorilor enumerați în primul capitol. Sunt sentenții, învățături morale, fabule și mostre din primele prefigurări ale prozei literare, cântări religioase, ”versuri veselitoare și jalnice”. E cuprinsă în acest volum o culegere bogată de texte vechi, ce adaugă un plus de farmec acestei cercetări savante. Fără îndoială, cartea intitulată Genurile minore a eruditului Mircea Popa e o apariție majoră a acestui an editorial, o contribuție științifică de primă mână dedicată cercetării trecutului nostru cultural.

Ion CRISTOFOR