O carte pe săptâmână

Un valoros act de restituire literară

Unul din cele mai interesante volume de critică și istorie literară, Yvonne Rossignon sau poezia ca destin (Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2019), aparţine cercetătoarei clujene Maria Vaida. Cartea de față reia o preocupare ceva mai veche a criticului, prin această restituire literară, Maria Vaida reușind să readucă în literatura română figura unei poete importante, impusă încă din perioada interbelică. Despre această talentată scriitoare, dispărută în exil, total ignorată în perioada dictaturii comuniste, Monica Lovinescu scria într-o emoționată evocare: ,,Yvonne Rossignon se odihnește acum într-un cimitir din Roma. Mai rămâne să-i facem loc și în literatura română”. În ciuda numelui său exotic, Yvonne Rossignon era născută la 26 ianuarie 1912, la Studina, în fostul județ Romanați, ca fiică a unei românce și a unui tată francez, venit în țară ca administrator al moșiilor lui Brătianu. Ca urmare a profesiunii tatălui, cea de inginer agronom, familia poetei va migra în diverse zone ale țării, astfel că tânăra poetă va face studii la liceul ,,Domnița Ileana” din Sibiu (1924-1930). Devine studentă a Facultății de Litere și Filozofie a Universității ,,Regele Ferdinand I” de la Cluj (1930-1935), afirmându-se cu vigoare în spațiul poetic din perioada interbelică, cu predilecție în câteva din revistele ardelene. Poeta are, de pe acum, un nume cunoscut, frecventa cenaclul literar de la Cluj al lui Victor Papilian și era destinată unei glorioase cariere literare. Tânăra poetă va trăi în curând drama cedării Ardealului și mutarea Universității clujene la Sibiu. E anul în care poeta e prezentă în antologia Tinerii poeți ardeleni (1940) a lui Emil Giurgiuca, apărută la București, cu reproducerea splendidelor portrete în lut realizate de Ion Vlasiu. În același an, 1940, poeta va pleca în Italia ca atașat cultural. După război, Yvonne Rossignon va împărtăși soarta tuturor diplomaților români din perioada războiului, fiind silită să rămână definitiv în exil, fără să-și uite limba și țara. Căsătorită cu un anume domn Menchinelli, va rămâne în curând văduvă de război, cu povara creșterii celor trei copii rezultați din căsătorie. Va publica în revistele românești ale exilului („Caete de dor”, „Ethos”, „Revista Scriitorilor Români” și altele), iar în 1952 va ține la Roma o splendidă conferință dedicată lui Aron Cotruș, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani a marelui poet desțărat. În 1956, Iosif C. Drăgan îi oferă postul de redactor- șef la revista ,,Pro Azzione Catolica Romena”, unde publică, printre altele, poemul „Cu ce vers?”, dedicat revoltei anticomuniste din Ungaria anilor 1956.

Maria Vaida reconstituie cu minuție viața dramatică a poetei, reînviind etape cum ar fi studiile la Facultatea din Cluj, perioada debutului, dar și perioada exilului. Prin forța împrejurărilor, dată fiind dificultatea de a cerceta viața din exil a poetei, cercetătoarea insistă cu predilecție asupra operei poetice a lui Yvonne Rossignon. Creația lirică a poetei exilate e situată, judicios și nuanțat, în zodia expresionismului și a panismului blagian. Maria Vaida analizează pertinent nu numai etapa de tinerețe a poetei, ci și filiațiile creației ei cu cea a grupării literare formate în jurul revistei „Pagini literare”: Teodor Murășanu, Emil Giurgiuca, Mihai Beniuc, George Boldea. Pasionata cercetătoare analizează cu finețe poezia filosofico-religioasă a Yvonnei Rossignon, motivele și temele predilecte ale liricii sale, situând-o în orizontul epocii, decelându-i noutatea, dar și punctele de convergență cu anumiți poeți români sau străini. În egală măsură, Maria Vaida cercetează, cu atenția cuvenită, singurul volum antum al poetei, publicat în limba italiană, La vendemmia di Pan (Milano,1943), dar și activitatea sa de traducătoare, corespondența cu alți membri ai exilului, fragmentele memorialistice, evidențiază prezența sa în antologii precum cea realizată de Vintilă Horia (Poezia românească nouă, Madrid, 1956), traducerile din Giuseppe Ungaretti.Într-un cuvânt, s-ar părea că Maria Vaida nu a lăsat necercetat nici un aspect al vieții și operei poetei ,,florilor de prun”, readucând acasă, în conștiința literară actuală, o prezență lirică de primă mărime, o figură tragică a exilului românesc. Adunând în acelaşi volum, cel de faţă, întreaga creaţie lirică a acestei importante voci a exilului, cât şi cercetarea sa monografică, Maria Vaida înfăptuieşte un valoros act de restituire literară, după cum a remarcat și criticul Mircea Popa. Prin acest masiv volum se împlineşte o nouă etapă din creaţia unui cercetător literar merituos, a cărui modestie l-a plasat la periferia vieţii literare, în ciuda talentului indiscutabil şi probităţii sale ştiinţifice. Reconsiderând creaţia unei poete trecută sub o tăcere absolută în perioada dictaturii comuniste, aducând în prim-plan viaţa şi creaţia lui Yvonne Rossignon, Maria Vaida se afirmă ea însăşi ca o figură eminentă a vieţii culturale transilvane şi naţionale.

Ion CRISTOFOR