Noutăţi edilitare în comuna Fizeşu Gherlii

În comuna Fizeşu Gherlii bate un vânt de primăvară, iar la sediul Primăriei se fac calcule, planuri şi proiecte de viitor. Acest „viitor” este, de fapt, chiar anul 2020.

Primordială este canalizarea la Fizeşu Gherlii, o lucrare de gospodărie comunalămult așteptată de fizeşeni. Primarul Vasile Lup şi viceprimarul Láposi Csaba spun că în acest an lucrarea va fi finalizată. De asemenea, vor continua reparaţiile de drumuri şi străzi. În ultimii doi ani s-au asfaltat 6 kilometri de drumuri de hotar (de exemplu, în zona „Valea lui Ilona”, sau „După Tău”, unde acum câţiva ani nici cu tractorul nu se putea intra!). Se va termina construcţia la noul cabinet medical, aflat chiar vis-à-vis de sediul Primăriei. Clădirea este deja ridicată, urmează amenajarea spaţiilor interioare. O frumoasă realizare a Primăriei, având în vedere că vechiul cabinet medical funcţiona într-o casă veche, insalubră. După modelul comunei vecine, Mintiu Gherlii, şi la Fizeşu Gherlii sunt create condiţii optime tratamentelor medicale.

Chiar lângă noul cabinet se află Centrul Turistic, tot o construcţie nouă, unde sunt amenajate adevărate expoziţii cu privire la valorile religioase şi turistice de pe raza comunei (de exemplu, Mănăstirea Nicula sau rezervaţia naturală „Lacul Ştiucii).

Mai au şi alte proiecte gospodarii fizeşeni, care doresc, în 2020, continuarea amenajării de noi trotuare pe marginea drumului judeţean Gherla-Cămăraşu, o porţiune fiind finalizată toamna trecută. Tot în perioada următoare va fi betonată Valea Niculii, iar în localitatea Nicula va fi reamenajat parcul mare.

Edilii din comuna Fizeşu Gherlii au în vedere şi reabillitarea căminelor culturale din  Bonţ, Fizeşu Gherlii şi Săcălaia, după ce anul trecut au fost efectuate astfel de lucrări şi la sediile şcolilor din Nicula şi  Fizeşu Gherlii.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie