Noua Republică: „Clasa politică actuală a eşuat. Românii trebuie să spună în 2016 un NU ferm corupţiei şi traficului de influenţă”

Reprezentanţii Partidului Noua Republică consideră că arestarea şi anchetarea a tot mai mulţi reprezentanţi politici este o dovadă a eşecului clasei politice actuale şi afirmă că actualii aleşi nu reflectă opţiunea reală a electoratului.

„Corupţia şi traficul de influenţă nu trebuie să mai fie tolerate. Am ajuns ca de la preşedinţi, prim-miniştri, miniştri, europarlamentari, senatori şi deputaţi, preşedinţi de CJ-uri, primari şi pînă la consilieri, din toate categoriile, să avem nume mari implicate în dosare de corupţie. Aleşii actuali nu reflectă deloc opţiunea reală a electoratului din România”, spune preşedintele PNR, Alin Ioan Bota.

În opinia acestuia, alegerile de anul viitor reprezintă un prim test al românilor care spun că vor maturizarea clasei politice. „Acţiunea lor ar trebui să genereze în primul rînd o nouă societate, formată din cetăţenii români care îşi vor exercita dreptul de vot cu o mai mare responsabilitate decît în trecut şi, în consecinţă, o nouă gardă politică, formată din cei care îşi vor asuma candidatura pentru funcţii publice”, subliniază Bota.

Totodată, senatorul PNR Valeriu Todiraşcu atrage atenţia asupra faptului că fenomenul corupţiei afectează imaginea României în lume, cu grave influenţe asupra activităţii economice din ţara noastră. „Observ că a devenit o modă ca politicienii să anunţe că au înţeles vocea poporului. Nu au înţeles-o. Interesul naţional este de fapt interes personal, iar integritatea şi meritocraţia sînt prea rar întîlnite. Democraţia nu se face fără popor, iar ei l-au ignorat. Corupţia din zona politică a afectat şi imaginea justiţiei din România, consecinţele fiind multiple, atît din punct de vedere al vizibilităţii ţării noastre în cadrul UE, cît şi din punct de vedere al încrederii investitorilor. Românii trebuie să spună un NU ferm corupţiei şi traficului de influenţă”, precizează Todiraşcu.

Amintim că, în vara acestui an, reprezentanţii PNR au lansat un Manifest care încurajează cetăţenii români să-şi asume generarea de schimbări pozitive în societate.

A.S.

Articole din aceeasi categorie