Note de spectator. Reflecţii şi armonii ruse. Două personalităţi distincte, Valentin Uryupin şi Mihai Ritivoi

O seară cum a fost cea de vineri 13 aprilie, nu se uită deloc, deloc. Nu are cum să se uite şi acest lucru se datorează celor doi invitaţi, pianistul Mihai Ritivoi, respectiv dirijorul Valentin Uryupin. Reuniţi, prin Rachmaninov şi Stravinsky, sub aceeaşi generoasă umbrelă a reflecţiilor şi armoniilor ruse.

Valentin Uryupin revine la pupitrul Orchestrei Filarmonicii ‘Transilvania’, dovedind încă odată cât este de apreciat şi iubit. Pentru că în ambele lucrări, Concertul nr 1 pentru pian în fa diez minor op 1 de Rachmaninov şi în Ritualul primăverii de Stravinski, Uryupin îşi demonstrează înalta clasă. Şi asta la numai 33 de ani, vârstă care-i dă dreptul să spere la mai multe deschideri spre scenele mari ale lumii. Sunt ferm convins că în foarte scurt timp, Uryupin, dirijor energic, vulcanic dacă vreţi, va fi invitatul marilor ansambluri simfonice şi nu numai.

Valentin Uryupin îşi pune amprenta personalităţii sale creatoare în ambele lucrări. Nu-i scapă absolut nimic, coordonează totul cu mână sigură, acoperind practic toate compartimentele orchestrei. Stilul este unul original, motiv pentru care ajung să-mi doresc să-l văd dirijând Carmina Burana, Requiem – ul German de Brahms, a IX – a de Beethoven, simfoniile ceaikovskiene, cele de Brahms, apoi Prokofiev, Sostakovici,… Sub mâna lui, am putea – o numi lecţia de dirijat, am remarcat acurateţea şi promtitudinea atacurilor, timpii riguroşi şi corecţi, ruperile de ritm controlate şi stăpânite, sonorităţile omogene. Gesturile largi şi cuprinzătoare, robotice chiar, stau la baza edificiilor sonore clădite cu maximă atenţie, frazele muzicale evidenţiind bogata densitate ideatică. Ajunge să iau Ritualul primăverii. Tablouri ale Rusiei păgâne (Adoraţia pământului; Sacrificiul). Se mai poate spune un lucru, sub bagheta sa, orchestra a devenit un singur instrument !

La cei 29 de ani ai săi, pianistul Mihai Ritivoi se dovedeşte a fi interpretul ideal al partiturilor pentru pian de Rachmaninov. Concertul nr 1 în fa diez minor (Vivace, Andante,Allegro vivace) evidenţiază simţul creator al pianistului, aplecarea spre cromatizări intense, siguranţa în accente şi unitatea de exprimare, forţa expresivă, colaborarea perfectă cu dirijorul şi orchestra, trecerile de la un ritm la altul potenţând astfel caracterul contrastant al celor trei părţi. Partitura solistică este într-un echilibru perfect cu caracterul simfonic, chiar dacă, în toate versiunile lucrate ale concertului, muzica este pur… romantică.

Îmbucurător este şi faptul că reflecţiile şi armoniile ruse s-au bucurat de o sală plină, cunoscătoare. Dovada cea mai bună o constituie bis – urile, cele ale solistului (‘La plus que lente’ de Debussy), dar şi cel al… dirjorului – mai rar acest lucru -, finalul brusc la Ritualul primăverii, care a ridicat sala în picioare ! Şi revin la o idee mai veche, dragă mie, onoraţi cu prezenţa dvs concertele Filarmonicii ‘Transilvania’ !

Demostene ŞOFRON