Noi relaţii internaţionale ale edililor gherleni

Iată că şi în acest an edilii municipiului Gherla au o agendă bogată de vizite în străinătate, scopul acestor deplasări fiind extinderea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu noi parteneri, aşa cum stă bine unor gospodari cu deschidere spre lumea cea mare.

Astfel, în perioada următoare, primarul municipiului Gherla, ing. Marius Sabo, urmează să efectueze două Primar Gherladeplasări, în Ungaria şi Suedia (acolo încă Gherla nu este înfrăţită cu nici o localitate).

Vizita in Ungaria se va derula în perioada 10-13 septembrie, şi vine ca urmare a unei invitaţii la Festivalul Minorităţilor, la care urmează să participe şi formaţia de dansuri   armeneşti  “Hayakaghak”. Invitaţia a fost lansată din partea delegaţiei din sectorul 20 Pesterzsébet – Budapesta, care recent a fost prezentă la Zilele Municipiului Gherla şi care şi-a exprimat dorinţa de a semna un pact de prietenie cu Gherla, în domeniile cultural, social, sport, religie. Cealaltă vizită, în Suedia, decurge din invitaţia adresată primarului municipiului Gherla de către Consulatul Onorific al României din oraşul Solveborg, pentru o întîlnire în oraşul Ronneby (Blekinge), în vederea unei discuţii preliminare pentru o viitoare colaborare în domeniile economic, cultural, învăţămînt, turism, şi o eventuală înfrăţire între localităţi. Deplasarea urmează să aibă loc  la sfîrşitul lunii august.

Aspectele referitoare la aceste deplasări peste hotare ale primarului gherlean au fost discutate în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie