Nina F. Gherman: CHINA ÎN POVESTIRI

După lansările de la Bucureşti şi Târgu Lăpuş, a venit rândul clujenilor să se bucure de apariţia cărţii “China în povestiri”. Nina F. Gherman şi-a încredinţat manuscrisul editurii bucureştene InDAart care a făcut, din punct de vedere grafic, o trabă foarte bună.
Obişnuiesc să nu citesc prefeţele cărţilor, fie şi pentru că, nu o dată, superficialitatea abordării şi generalizarea justificată de o lectură “pe sărite” face ca întregul de pe câteva sute de pagini să fie spulberat doar din câteva mişcări de condei neinspirat. Cartea însă am citit-o pe nerăsuflate. Şi nu neapărat pentru că o cunosc pe autoare şi pentru că afinitatea mea pentru scriitura urmaşilor lui Confucius îmi dă ghes. Nina Felicia Gherman nu se inspiră din tehnica manuscriselor chinezeşti, cu toate că, de ani buni, lucrează ca expert la Radio China Internaţional. Ea păstrează în matricea scrisului (despre orice, cred) acel imaginar românesc, care face din paginile propuse o lectură plăcută cititorului de pe meleag. O temeinică cultură românească, aşadar, scriind despre marea cultură chineză. O încercare trecută cu brio, pentru că “ştiinţa” intuitivă a autoarei abordează realitatea de acolo, cu “armele” scrisului de aici. E şi reportaj, e şi roman realist, e şi teatru, şi eseu…Totul într-o împletitură armonioasă, pentru că “de aproape 7 ani rezonez cu bătăile inimii lor. De aproape 7 ani le simt pulsul angrenat în continuitatea unei moşteniri preţioase şi în schimbările uimitoare care au loc în ţara lor”, citim în mărturisirile din “Cuvântul autoarei”.
Un periplu între deştert şi mare, o călătorie în care dialogul cu omul se joacă cu aserţiuni de tot soiul. Procesarea informaţiei viziale nu se face cu uneltele reporterului, ci cu pana scriitorului. Iar dialogurile cu semenii chinezi reprezintă un exemplu prototipic, două idei se intersectează, contopindu-se în meandrele dramaturgiei. Descrierile locurilor fascinante sunt strunite de simţul realităţii, iar filtrele culturale şi înţelegerea profundă a fiinţei umane pun stavilă exagerărilor de orice fel în abordările eseistice.
Într-un cuvânt, « China în povestiri » este o lectură agreabilă, în care autoarea coboară de pe meterezele solitare de la graniţele acestei uimitoare ţări, în profunzimea sufletului omenesc. Nu rămâne nimic ezoteric din această aventură. Şalvir rămâne doar cel care, superfluu, trece cu superioritatea-i intelectuală şubredă peste propoziţii de mare respiraţie:
« Cu pitoare lungi, cu părul blond şi înbrăcată în hainele cele mai la modă, păpuşa Barbie a devenit un simbol printre jucăriile copiilor din Occident. Dar, pentru mai mult de 1000 de ani, o păpuşă confecţionată în China şi-a păstrat farmecul în rândul tinerilor. Juanren sau păpuşa de mătase a apărut în dinastia Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.) şi a rămas populară timp de secole »
Sau :
« La plecare, micuţa Mei mă îmbrăţişează şi îmi oferă câteva bomboane.
– Sunt foarte bune. Sunt făcute din lotus. Ca să vă amintiţi de mine.
– O să-mi amintesc mereu de tine, copil frumos. Şi îţi promit că voi încerca să-mi păstrez sufletul curat ca florile de lotus »
E şi poem (şi – la propriu şi la figurat) şi inflexiuni din romanul chinezesc (xiaoshuo) dar şi Confucius (Kong zi) în… traducerea lui Ţuţea al nostru. Şi pentru ca totul să fie ca marele popor chinez, găsim în carte mulţumiri pentru aportul colegilor Wu Min, Li Xin (Alina), Luo Dongquan, Lin Ting, Chu Qunli (Nina) sau Wang Hong.
Magnific. Şi modest, totodată.
Radu VIDA
(Weida)