Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Havel. Interesul pentru Vaclav Havel

‘Adevărul şi iubirea înving minciuna şi ura’ obişnuia să scrie şi să spună, destul de des, Vaclav Havel (1936 – 2011), un om pentru toate timpurile.

Există un interes pentru Havel, reflex normal al intelectualului zilelor noastre. I – a fost dat să fie ultimul preşedinte al fostei Cehoslovacii (1990 – 1992), dar şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993 – 2003). A devenit omul şi preşedintele care a reuşit, ca să citez pe Madeleine Albright, “să pună Republica Cehă şi Praga pe hartă în perioada de după Războiul Rece” (2002). A fost dramaturgul şi activistul pentru drepturile omului, a fost disidentul care a reuşit să schimbe radical soarta unei naţiuni, ridicând-o la rangul de ţară între primele invitate să adere la NATO („realizarea ce încoronează eforturile enorme ale acelor state care lasă în urmă trecutul lor comunist”, citat din Havel). A fost respectat la Moscova (Gorbaciov a fostd e acord ca trupele sovietice să se retragă din fosta Cehoslovacie), a fost aplaudat în Statele Unite, a iniţiat o serie de reforme democratice, sociale şi economice.

Portretul lui Vaclav Havel, expoziţie vernisată miercuri, 20 iulie, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, propune un număr de zece lucrări, zece artişti care s-au aplecat asupra personalităţii care este Havel. Şi mă refer la Kurt Gebauer (‘Inima’, ceară, fibră de sticlă; a fost o propunere pentru expoziţia de Opere artistice în spaţiul public, lucrarea trebuind să fie amplasată în Piaţa Jan Palach, Praga 1997; nu a fost să fie însă), Guma Guav (‘Semnătura umanistului însângerat’, 2007; realizată pentru festivalul de artă contemporană TINA B; este o reacţie la poziţia lui Havel care a aprobat folosirea atacurilor aeriene şi a bombelor pentru apărarea drepturilor omului; inimioară a fost înlocuită cu o … bombă !), Adam Kovalcik (‘Portretul lui Vaclav Havel’, bust din piatră, ipsos, patină), Jiri David (‘Portrete ascunse’, tipar digital, fotografii; chipul este împărţit în două jumătăţi identice, care se reunesc în alte două fotografii noi), Milan Knizak (‘Peisaj ceh’, 1990, tipar digital), Borek Sipek (‘Macroscopium Rationem Popularem Tuens Stand’, 2014; argint, medalie comemorativă cu ocazia celei de a 3 – a comemorări a morţii lui Havel), Martin Zet (‘Easy Marchers’, video; timbre), Milan Mikulastik (‘Power Play’, scrumieră sticlă, tipar digital; posibilitatea de a interacţiona cu un om al puterii prin intermediul unei activităţi cotidiene, fumatul), Jiri Kovanda (‘Evident, pe Havel îl aşteaptă o treabă şi mai grea acasă’, 1990; tipar digital; colaj satiric).

Expoziţia trebuie văzută, asta este sigur. Ca părere personală, pot spune doar că mă aşteptam la mai multe lucrări, o expoziţie mai amplă, pornind de la ideea că nu sunt singurele lucrări artistice. Havel ar merita, cred eu, un pic mai mult. Dintr-un singur şi mare motiv, există un interes real pentru omul Havel.

Demostene ŞOFRON