Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Concert de tango argentinian. Tangoul pe lista UNESCO a patrimoniului cultural

vineri 26 iulie, 18. 00

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „Cluj Tango Orchestra”, care își propune să aducă în fața publicului larg muzica autentică a tangoului argentinian din Buenos Aires.

Avem de a face cu o orchestră formată din profesionişti şi îmi face plăcere să-i amintesc pe violoniştii Diana Crețu si Pedro Nunez (Orchestra Filarmonicii de Stat din Uruguay), pianista Olga Bordaş (pianistă cu o bogată experiență scenică, atât în țară cât și peste hotare) şi nu în ultimul rând pe Sorin Robert (bandoneon, fondatorul Asociaţiei Culturale “Cluj Tango Orchestra). Sunt de amintit şi invitaţii speciali ai serii, Viktoria Cormos şi Horia Călin Pop. Va fi cu siguranţă, seara profesioniştilor.

Scopul concertului este de a strânge fonduri pentru achiziționarea unui bandoneon, instrument ce se fabrică manual în Germania, neexistând în Romania. Momentan, instrumentul care îl are orchestra este cu titlu de împrumut, pentru o perioadă determinată. Acest proiect de strângere de fonduri pentru bandoneon a fost inițiat în România de Lucian Stan, campion european de tango argentinian, dansator profesionist si profesor pedagog în arta tango-ului, prieten de suflet al muzicienilor. Până în prezent au aderat la proiectul lui Lucian Stant mai multe şcoli de profil din România, interesul generat fiind unul maxim. Pe baza unei propuneri susținute de Argentina și Uruguay, tangoul a fost inclus în anul 2009 pe lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, bandoneonul fiind o componentă foarte importantă a acestuia.

Orchestra de tango care oferă recitalul de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima înființată în Transilvania, purtând cu mândrie numele orașului Cluj Napoca, unde  își desfășoară activitatea cei patru muzicieni.

Tangoul, dacă e să ne referim la istoria lui, a apărut spre sfârşitul secolului al 18 – lea, în Argentina, cu siguranţă la periferia capitalei Buenos Aires. Practic, nu există date concrete, doar poveşti, ceea ce face mult mai interesant dansul care a cucerit şi cucereşte milioane de oameni. La rândul său, bandoneonul ajunge în Argentina la sfârşitul secolului 19, fiind repede asimilat şi asociat tangoului, alături de tradţionalele chitară, vioară.

Cluj Tango Orchestra este o prezenţă plăcută în viaţa culturală a Clujului, aşteptată şi dorită. Cu atât mai mult cu cât în memoria noastră afectivă ocupă un loc distinct. Motiv temeinic de a onora concertul de vineri seara.

Programul serii cuprinde lucrări de JL Padula (Nueve de Julio), Canaro (Corazon de oro; Se dice de mi), Donato (Mi serenata), Piana (Milonga del 900), Carlos Gardel (Por una cabeze), Mottolese (Pobre flor), Gullo (Lacrimas y sourisas) şi Astor Piazzolla (Oblivion, Adios Nonino, Vuelvo al sur, Libertango).

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie