Muzeul de Artă Cluj – Napoca. Polipticul Fecioarei de la Jimbor

În zilele care preced Sărbătoarea Sfintelor Paşti şi pe întreaga durată a Săptămânii Luminate, Muzeul de Artă Cluj-Napoca aduce în prim planul atenţiei cititorilor ziarului „Făclia” câteva dintre piesele de referinţă ale colecţiei de artă religioasă medievală transilvăneană, amprentate de un „melanj” iconografic de factură marianică, legat de Întrupare şi Patimi, ce reliefează cu limpezime semnificaţia profundă a misterului salvific al lui Iisus Hristos.

O prezenţă emblematică în ansamblul colecţiilor patrimoniale ale muzeului de artă clujean o constituie Polipticul Fecioarei, denumit convenţional de la Jimbor, datat în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Ca reper edificator al unui tezaur artistic de o inestimabilă valoare, cunoscut astăzi doar fragmentar, dar care în perioada premergătoare Reformei reunea un număr impresionant de exemplare atestate în centrele urbane ale regiunii intracarpatice, rămâne una dintre puţinele piese similare care au supravieţuit furiei iconoclaste declaşante de virulentele acţiuni ale prozelitismului protestant (conexate, în subsidiar, şi cu vicisitudinile inerente ale timpului), făcând, astfel, dovada importanţei artei retablului medieval transilvănean, prin excelenţă, o formă de manifestare provincială a creaţiilor de acest tip întâlnite în ambianţa culturală germană a epocii. Spectaculosul obiect de cult aparţine geografic zonei secuieşti a Ciucului, însă provenienţa sa rămâne încă una controversată în literatura de specialitate, opiniile diverşilor autori convergând spre două direcţii distincte: fie biserica romano-catolică a satului Jimbor, situat în judeţul Braşov, fie biserica sa evanghelică. În anul 1909 a ajuns să îmbogăţească colecţiile pinacotecii Muzeului Ardelean, trecând în patrimoniul Universităţii din Cluj, pentru ca din 1951 să figureze în fondurile de artă medievală ale actualului muzeu.

Retablul cu hramul Sfintei Fecioare, aparţinând ca structură arhitectonică tipului poliptic, se compune dintr-o predelă cu flancuri arcuite în sus, terminate printr-o volută circulară, un scrin central, două perechi de voleţi, ficşi şi mobili, respectiv un coronament dreptunghiular, articulat. Scrinul central adăposteşte figura sacră a Fecioarei cu Pruncul în braţe. Redată frontal, dar schiţând o mişcare domoală spre stânga a capului, însoţită de mlădierea pletelor aurii, Maria afişează o atitudine calmă, echilibrată, înnobilată de suavitatea chipului ce emană o blândeţe senină. În locul nimbului, ea poartă pe cap o coroană vegetală din frunze de acant, aurită. Pruncul Iisus, reprezentat nud în braţele protectoare ale mamei, cu păr auriu ondulat şi expresie candidă, zâmbitoare, ţine în palma mâinii drepte un glob, probabil mărul regal. Fecioara Maria, care prin monumentalitate domină întregul retablu, este flancată de patru muceniţe, sfinte fecioare martire, dispuse pe două registre în nişele laterale ale intradosului scrinului central: stânga sus, probabil Sfânta Ecaterina, dreapta sus, Sfânta Barbara, stânga jos, Sfânta Dorotea şi dreapta jos, probabil Sfânta Ursula.

În scrinul dreptunghiular al coronamentului sunt amplasate pe socluri scunde trei statui de sfinţi realizate în ronde bosse, a căror identificare certă rămâne în continuare problematică: la stânga, un rege cu trăsături aspre, aproape ascetice, înfăţişat în armură şi hlamidă, cu genunchere și o mantie aurie, purtând pe cap o impozantă coroană de aur, iar în mână stângă sfera puterii (bula papală), foarte probabil Sfântul Ştefan al Ungariei; în centru, un personaj cu barbă lungă şi alură austeră, îmbrăcat cu tunică și mantie de aur, în mâna dreaptă ținând o carte închisă, Apostolul Petru sau, potrivit unor cercetări recente, Paul sau chiar Iacob cel Bătrân, iar la dreapta, un bărbat tânăr, imberb, în costum de orăşean, cu o expresie voluntară şi fermă, probabil Sfântul Martin sau, eventual, Sfântul Sebastian. În poziție deschisă, voleții mobili ai polipticului ilustrează patru scene uzuale în iconografia marianică. Ordonate în logica unei succesiuni evolutive, câmpurile celor două registre suprapuse includ, de la dreapta spre stânga, următoarele reprezentări: (registrul superior) Buna Vestire şi Vizitaţia, (registrul inferior) Naşterea Pruncului Iisus şi Adorarea Magilor. În contrapartidă, și voleții ficși redau opt secvențe înlănțuite cronologic ce descriu unele dintre cele mai cutremurătoare momente ale Patimilor hristice: (registrul superior) Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, Prinderea lui Iisus, Iisus la Caiafa (figurat ca Irod sau Pilat) şi Biciuirea, (registrul inferior), Încoronarea cu spini, Purtarea crucii, Iisus pe cruce şi Învierea. Iar pe predelă, integrată unui pitoresc cadru peisagistic de inspirație, posibil, transilvană, apare figurată scena Despărțirii lui Iisus de Maria.

Operă semnificativă în ansamblul creaţiilor transilvănene, piesa de faţă, conservată în întregime (exceptând unele detalii ale registrului decorativ), ilustrează un moment important al evoluţiei artei religioase din Transilvania, surprinsă în etapa de tranziţie a stilului gotic târziu spre cel al renaşterii. Scenele pictate preiau sau combină cu vivacitate diverse gravuri ale celebrului artist renascentist german, Albrecht Dürer, în principal din Micul Ciclu al Patimilor sau din cel al Vieţii Fecioarei, în timp ce limbajul sculpturii figurative a receptat influenţa stilului introdus la Cracovia de Veit Stoss cel Bătrân şi răspândit în Slovacia de Paul de Levoca.

Alexandra SÂRBU