Muzeul de Artă Cluj – Napoca. Hollosy Simon şi colonia de artişti de la Baia Mare

vernisaj miercuri 8 august, 18. 00
Anul 2018 marchează centenarul trecerii în nefiinţă a pictorului şi dascălului Hollósy Simon. Moştenirea lăsată de el nu se rezumă doar la lucrările de artă, ci este una extinsă, ce înglobează întregul univers care a gravitat în jurul coloniei de artişti de la Baia Mare. Înfiinţată în 1896, aceasta a reprezentat un punct de reper în evoluţia artei maghiare şi transilvănene. Chiar şi după părăsirea coloniei de către marele artist, munca acestuia va fi continuată de restul fondatorilor şcolii (Réti István, Ferenczy Károly, Thorma János şi Iványi-Grünwald Béla), care în următoarele decenii vor lua sub tutela lor studenţi şi vor deschide porţile coloniei pentru alţi artişti. Expoziţia organizată cu lucrări aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca este un omagiu adus acestui demers cultural de la sfârşitul secolului XIX, care a format şi reformat spiritul artistic în cadrul mai multor generaţii.
Hollosy Simon (1857 – 1918) s-a născut la Sighet, comitatul Maramureş, într-o înstărită familie armeană. După studii de specialitate la Munchen, Hollosy pune bazele Şcolii de pictură de la Baia Mare. În anii în care şcoala a funcţionat, se estimează la peste 1000 numărul de cursanţi pe care I-a avut din mai toate colţurile lumii, Statele Unite, India, Japonia, Australia, iar din Europa cursanţi din Austria, Germania, Ungaria, Lituania, Italia, Franţa, Elveţia, Spania, România. Printre românii care au urmat cursurile şcolii se numără Artur Verona, Ziffer Sandor şi Samuel Mutzner.
Ca pictor, în găsim pe Hollosy Simon cu lucrări la Expoziţia Universală de la Paris (1900), apoi Baia Mare, Munchen, Satu Mare,…
Vă propun câteva lucrări ale pictorului Hollosy, până la vernisajul expoziţiei putându-vă acomoda cu stilul folosit, cu temele predilecte, cu arta unui artist adept al naturalismului şi realismului în pictura de secol XIX.
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie