Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Centenar Bariţiu. Punte peste timp şi generaţii

vernisaj sâmbătă, 19 octombrie, 12. 00

Octombrie 2019 este lună aniversară pentruColegiul Naţional “George Bariţiu”, lună care marchează cei 100 de ani de neîntreruptă existenţă. Este vorba, dacă intrăm în câteva date istorice, despre primul liceul românesc înfiinţat la şi din iniţiativa Consiliului Dirigent la 19 octombrie, 1919.

În cei 100 de ani, Colegiul “Bariţiu” a dat spiritualităţii româneşti vârfuri. Ajunge să amintesc nume precum Radu Stanca, Horia Stanca, Ioan Alexandru, Ion Negoiţescu, Dumitru Micu, Marian Papahagi (scriitori, critici literari), Ion Raţiu (politician), Gheorghe Racoviţă (speolog), Tudor Jarda (compozitor), Petre Ţuţea (filosof), Ilie Călian (publicist)…

O lume aparte o reprezintă artiştii plastici şi atenţia se îndreaptă spre Pericle Capidan, Catul Bogdan, Teodor Harşia, Paul Sima, Ioan Antoniu, Vasile Pop, Dan Bimbea, Adrian Aramă, Cristian Paiu, Virgil Dobârtă, Emil Moritz şi Manuela Botiş.

Este, trebuie recunoscut acest lucru, expoziţia care treezeşte interes legitim. Care dovedeşte o dată în plus, că indiferent la ce şcoală mergi, ţelul poate fi atins. Şi poate fi când scopul şi energiile creatoare sunt bine orientate, bine susţinute prin muncă, seriozitate, responsabilitate nu în ultimul rând.

Vă ofer câteva lucrări pentru a vă familiariza cu stiluri şi metode de lucru, invitându-vă să onoraţi expoziţia, moment artistic unic prin valori propuse.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie