Municipiul Gherla – un adevărat şantier

Veste bună pentru gherleni (dar şi pentru străinii care traversează oraşul): de câteva zile, după o lungă perioadă de „linişte”, edilii municipiului au demarat lucrările de modernizare a străzilor din zona centrală a urbei.

Prima stradă unde au apărut muncitorii firmei care execută lucrările a fost Vasile Alecsandri, adică porţiunea dintre străzile Crişan şi Armenească. Acolo deja este oprită circulaţia, iar pietonii trec şi ei greu prin zona respectivă. În vecinătate, pe artera Armenească, la fel, se lucrează la reabilitarea drumului. A şi fost necesară această investiţie, fiindcă în ultima perioadă a fost un adevărat calvar (ca, de altfel, şi pe celelalte străzi centrale) să circuli cu maşina sau cu bicicleta.

Tot prin grija edililor gherleni se execută reparaţii şi pe strada Parcului, în apropierea stadionului. Şi pe acolo gropile puneau la mare încercare stabillitatea autoturismelor, dar şi a camioanelor. În perioada următoare vor fi modernizate şi alte străzi, pe raza oraşului de pe Someş, după un proiect bine stabilit de administraţia locală, toate lucrările fiind supervizate de primarul Ioan Neselean.

Printre principalele obiective urmărite de Primăria Municipiului Gherla în anul 2019 se află „Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3”, ce prevede reabilitarea, în lunile următoare, a 27 de străzi din zona centrală şi periferică a oraşului.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie