Municipalitatea clujeană a dat sancţiuni de peste 10.000 lei pentru parcări pe pistele de biciclete

Poliţiştii locali au efectuat, la începutul acestei săptămâni, acţiuni de verificare pe raza municipiului pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor autovehiculelor care au oprit sau au staţionat neregulamentar pe pistele de biciclete, anunţă municipalitatea clujeană, printr-un comunicat de presă, precizând că pentru neregulile constatate, au fost aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale, conform HCL nr. 61/2014, privind oprirea, staţionarea şi parcarea neregulamentară pe domeniul public.

Potrivit administraţiei locale, valoarea sancţiunilor aplicate este de 10.200 lei. Verificările au fost efecuate în mai multe zone din oraş, printre care: B-dul 21 Decembrie 1989, strada Horea, B-dul Eroilor, străzile Donath şi Viilor.

„Pistele de biciclete sunt destinate în exclusivitate bicicliştilor. Acţiunile poliţiştilor locali vor continua pentru responsabilizarea tuturor participanţilor la trafic, atât a conducătorilor auto, cât şi a pietonilor”, avertizează municipalitatea, în documentul menţionat.

A.S.

Articole din aceeasi categorie