Multe realizări frumoase în comuna Fizeşu Gherlii

Zilele trecute, când am intrat în comuna Fizeşu Gherlii, venind dinspre municipiul Gherla, am rămas impresionat de noul trotuar de pe partea dreapta al drumului ce duce spre Câmpie. Primarul Vasile Lup ne-a confirmat că în această perioadă se vor finaliza 900 metri de trotuar nou pe raza centrului de comună.

De foarte mulţi ani Fizeşu Gherlii nu a avut un spaţiu amenajat pentru pietoni. Iată, vara anului 2018 a adus şi această realizare importantă, ca de altfel şi asfaltarea a 6 kilometri de drumuri de hotar. Printre drumurile modernizate se află şi drumul ce duce de la Nicula spre locul de agrement al gherlenilor, „Sărătura”. Astfel, fizeşenii nu mai sunt nevoiţi să ocolească prin municipiul Gherla, ca să ajungă  spre lacul sărat de pe dealul „Brădet”, ci pot merge direct din satul Nicula. Economie de timp, dar şi de bani de benzină.

În aceste zile se are în vedere demararea lucrărilor la noua capelă din cimitirul din Fizeşu Gherlii, finanţate din fonduri europene. Tot ca o noutate, amintim decolmatarea Văii Fizeşului, o acţiune prioritară, având în vedere gunoaiele aruncate acolo de cetăţenii certaţi cu bunul simţ. Cât va ţine această realizare nu ştim, dar ştim că Primăria comunei are preocupări şi pe această linie.

În centrul de comună, în curtea Şcolii cu clasele I-IV din Fizeşu Gherlii (nu de mult aici funcţionau opt clase) a fost amenajat un teren de minifotbal sintetic, spre bucuria tinerilor din localitate. Nu sunt uitaţi de administraţia locală nici oamenii suferinzi. Se doreşte construirea unui nou sediu pentru un dispensar medical, unde va funcţiona şi un cabinet stomatologic. Primarul Vasile Lup şi viceprimarul Láposi Csaba sunt hotărâţi să pună în aplicare acest plan îndrăzneţ. Locuitorii celor patru sate componente ale comunei merită să aibă un spaţiu modern pentru serviciile medicale.

Mai amintim că Primăria a depus toate documentaţiile în vederea realizării branşamentelor la canalizare, investiţie planificată pentru toate cele patru localităţi componente. Staţiile de epurare deja au fost construite pe Valea Bonţului, urmează ca în viitor să fie amenajate şi branşamentele. Apa este introdusă în fiecare sat.

Deci, în comuna Fizeşu Gherlii urmează o vară fierbinte, pe agenda de lucru a edililor figurând multe proiecte, unele demarate în centrul de comună, altele aflate în fază de început.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie