Modificarea Constituţiei, regionalizarea şi comasarea alegerilor, respinse de PSD printr-o rezoluţie adoptată de CN

Consiliul Naţional al PSD a adoptat, sîmbătă, la finalul lucrărilor, o serie de rezoluţii în care se declară împotriva proiectelor PDL de modificarea a organizării teritoriale, de comasare a alegerilor şi de revizuire a Constituţiei înainte de alegeri.

Totodată, membrii CN al PSD au adoptat rezoluţia privind abuzurile puterii împotriva aleşilor locali ai opoziţiei şi principiile pentru reforma administrativă din viitoarea guvernare USL, rezoluţia privind promovarea şi apărarea democraţiei şi libertăţii şi rezoluţia privind promovarea şi apărarea statului social responsabil.

”PSD se angajează să promoveze statul social, iar acesta să fie în mod efectiv responsabil faţă de cetăţenii săi. (…) Disputa dintre statul minimal şi statul maximal este falsă: în România chiar existenţa instituţiilor statului este pusă sub semnul întrebării. (…) PSD a fost şi va rămîne apărătorul responsabil al valorilor solidarităţii şi justiţiei sociale”, se arată în rezoluţia privind promovarea şi apărarea statului social responsabil.

În rezoluţia privind abuzurile puterii împotriva aleşilor locali ai opoziţiei şi principiile pentru reforma administrativă din viitoarea guvernare USL, PSD respinge proiectele PDL de modificare a organizării teritoriale, de comasare a alegerilor şi de revizuire a Constituţiei, se angajează să susţină un proiect coerent şi chibzuit de dezvoltare regională, un nou set de legi electorale şi să înceapă, după alegeri, o largă dezbatere privind revizuirea Constituţiei. De asemenea, se angajează ”să prevină ca aceste teme fundamentale să devină subiecte de campanie populistă pentru PDL”.

”PDL nu se ocupă de subiecte cu adevărat esenţiale privind relansarea economică, crearea de locuri de muncă, eficientizarea serviciilor publice, climatul economic şi social. De altfel, susţinerea Guvernului dominat de PDL a scăzut la cote extrem de scăzute, ajungînd în prezent să fie cel mai puţin susţinut guvern după 1989. În loc să îşi asume răspunderea pentru situaţia în care a adus România, actuala guvernare lansează teme parazitare, cu scopul de a deturna atenţia de la genocidul social şi economic produs. Organizarea alegerilor, modificarea împărţirii teritoriale şi regulile constituţionale nu sînt simple formalităţi, (…) ci regulile care stabilesc conţinutul interacţiunii politice şi trasează liniile dezvoltării României (…). Modificarea acestor instituţii, într-un cadru politic marcat de criză, fără legitimitate electorală şi în preajma unui an electoral pune în pericol în mod semnificativ caracterul democratic al statului social român”, subliniază documentul citat.

CN al PSD reafirmă angajamentul de a construi instituţiile statului ”în deplin acord cu principiile consensului transpartinic, al interesului naţional şi al legitimităţii democratice” la care a aderat strict în perioada candidaturii României la UE şi NATO. ”Vrem un proiect serios şi responsabil de regionalizare, de dezvoltare regională autentică. Dar acest proces nu trebuie făcut în grabă, în context electoral şi cu mize electorale. Vrem modificarea legilor electorale, pentru a crea un sistem electoral mai eficient, în care cetăţeanul să fie mai bine reprezentat şi în care votul să fie dat în condiţii mai clare, mai corecte. Vrem modificarea Constituţiei României, dar vrem ca acest proces să înceapă doar după alegeri, din 2013, cu un nou Parlament legitimat prin vot. Numai un Parlament rezultat din alegeri corecte are legitimitatea de a-şi asuma astfel de proiecte. O majoritate formată prin fraudă electorală şi întărită prin oportunism şi migraţie politică, care nu se bucură de sprijinul cetăţenilor români, nu are dreptul să forţeze nici modificarea împărţirii administrativ-teritoriale, nici comasarea alegerilor, nici modificarea Constituţiei. Principiile democratice nu sînt negociabile electoral!”, se arată în documentul citat.

Rezoluţia privind abuzurile puterii împotriva aleşilor locali ai opoziţiei şi principiile pentru reforma administrativă a viitoarei guvernări a USL critică alocarea discreţionară a banilor de către actualul Executiv, ”după culoarea politică a primarilor”, în dauna cetăţenilor care nu au votat primarii portocalii.

‘Puterea nu se mai sfieşte deloc să declare public că îşi serveşte proprii aleşi locali, în dauna tuturor cetăţenilor care nu au votat primari portocalii, România însăşi a fost împărţită în două: o Românie a Puterii, cu bani, resurse, şi o Românie a Opoziţie, lăsată în faliment, în frig şi sărăcie. În acelaşi timp, Puterea actuală a transformat instituţiile statului în unelte politice prin care săvîrşesc abuzuri grave împotriva aleşilor locali ai opoziţiei. Aceştia sînt supuşi în permanenţă controalelor abuzive şi hotărîrilor arbitrare şi discreţionare ale prefecţilor care săvîrşesc aceste fapte cu complicitatea tacită a Guvernului de la Bucureşti. Este un abuz generalizat al Puterii de stat, împotriva legii, împotriva bunului simţ şi mai ales împotriva a două treimi din cetăţenii acestei ţări care nu sînt conduşi de primari portocalii”, se menţionează în rezoluţia adoptată.

Aleşii locali ai PSD solicită ca la nivelul conducerii centrale să fie instrumentate toate probele legate pentru iniţierea unor acţiuni în justiţie împotriva Guvernului şi împotriva miniştrilor care au săvîrşit infracţiunea de abuz în serviciu prin modul în care au dispus alocarea banilor publici şi susţin că în viitoarea guvernare la care va participa PSD să fie introdusă o reformă administrativă de amploare ”care să asigure o descentralizare reală a atribuţiilor şi mai ales a resurselor”.

Potrivit documentului, descentralizarea va trebui să respecte cîteva principii: principiul subsidiarităţii, principiul competenţelor exclusive, principiul echităţii, principiul parteneriatului activ.

Într-o altă rezoluţie adoptată de membrii Consiliul Naţional al PSD, partidul se angajează să apere democraţia şi libertatea şi să le asigure o dezvoltare armonioasă ca valori fundamentale ale societăţii româneşti.

”În încercarea disperată de a rămîne la putere, în pofida respingerii populare evidente Traian Băsescu şi coaliţia de guvernare, pe care a creat-o prin şantaj şi trădare, au declanşat un atac de o agresivitate fără precedent în ultimele două decenii asupra statului de drept, democraţiei şi libertăţii. Presiunea sistematică a PDL asupra statului de drept transformă România într-o ”democraţie de vitrină”, în care discreţionarul şi arbitrariul sînt ridicate la rang de principiu de guvernare, dialogul social este desfiinţat. Opoziţia este hărţuită şi slăbită prin migraţie parlamentară, justiţia este intimidată, libertatea este golită de conţinut, voturile sînt cumpărate, iar presa critică se află sub constrîngeri de natură fiscală, administrative şi politice. Astfel de realităţi confirmă că democraţia nu este un bun definitiv cîştigat, dimpotrivă, este pe cale de a fi pierdută”, se subliniază în rezoluţia citată.

Documentul adoptat reafirmă ”fără echivoc” decizia social-democraţilor de a apăra democraţia şi libertatea ”astfel încît societatea românească să beneficieze de cuceririle democratice obţinute prin sacrificiul cetăţenilor în Revoluţia din Decembrie 1989”.

Alte obiective pe care PSD şi le asumă sînt menţinerea climatului democratic şi încurajarea participării cetăţenilor la viaţa publică, asigurarea condiţiilor materiale de participare la viaţa politică democratică, garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentele, apărarea separaţiei puterilor în stat şi a controlului reciproc al acestora, drept condiţie fundamentală pentru un regim democratic.

Articole din aceeasi categorie