Modernizarea drumurilor de hotar – un mare câștig pentru agricultorii din Fizeşu Gherlii

Trecând, zilele trecute, pe şoseaua judeţeană ce leagă municipiul Gherla de Cămăraşu, la Fizeşu Gherlii am avut plăcuta surpriză să remarcăm o lucrare deosebit de importantă şi binevenită pentru locuitorii din zonă.

La ieşirea din localitate spre Ţaga am văzut noul pod şi drumul reparat (de fapt, până în această vară, acolo nici drum nu a fost, ci doar o „potecă” mai lată”), ce duce spre hotarul denumit „Valea lui Ilona”. Acolo, foarte mulţi fizeşeni au terenuri agricole, iar unii gherleni şi-au construit cabane mai mici sau case de vacanţă. Dacă nu de mult ei lăsau maşinile pe marginea şoselei judeţene şi de acolo mergeau pe jos, acum pot circula în condiţii civilizate, ca la oraş. Şi asta datorită Primăriei comunei Fizeşu Gherlii, hotărâtă să pună la punct toate drumurile de ţară sau de hotar, cum se spune mai nou.

Astfel de investiţii am văzut zilele trecute şi în vecinătatea satului Săcălaia, unde, de asemenea, au fost amenajate mai multe drumuri care duc în direcţia câmpului şi unde localnicii se pregătesc de culesul porumbului, cea mai amplă lucrare agricolă de sezon.

Edilii comunei Fizeşu Gherlii şi-au planificat pe acest an modernizarea şi reabilitarea a 6 kilometri drum de hotar, mare parte fiind realizate  deja. Primarul Vasile Lup şi viceprimarul Láposi Csaba zilnic analizează situaţia bunului mers al treburilor gospodăreşti, cei care conduc destinele comunei dorind ca aceste lucrări să fie terminate până la sosirea anotimpului friguros. Nu e de mirare dacă edilii din Fizeşu Gherlii se grăbesc cu derularea acestui proiect, ei mai având până la sfârşitul anului şi alte planuri.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie