Mobilizare de amploare a liberalilor din zona de Nord-Vest

Aproximativ 4500 de membri şi simpatizanţi PNL din regiunea de Nord-Vest sunt aşteptaţi duminică la Cluj-Napoca pentru a participa la prezentarea candidaţilor acestei formaţiuni politice pentru alegerile europarlamentare. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă, în prezenţa liderului PNL, Ludovic Orban şi a membrilor Biroului Executiv Naţional din cadrul formaţiunii liberale. Conducerea PNL a ţinut să organizeze această întâlnire deoarece unul dintre locurile eligibile de pe lista de candidaţi pentru europarlamentare e ocupat de un reprezentant al acestei zone. Este vorba de actualul europarlamentar Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj. Totodată, prin mitingul politic de la Cluj-Napoca, liberalii vor să transmită un semnal de mobilizare către judeţe precum Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Maramureş, în care administraţia e dominată de PSD. Lista candidaţilor PNL pentru europarlamentare conţine următoarele nume, în ordine: Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Valean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Vlad Nistor, Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.

C.P.

Articole din aceeasi categorie