MEMORIALISTICA UNUI TRANSILVĂNEAN. Nicolae Both, CONFESIUNE. Editura Galaxia Gutenberg, 2014

Universitarul Nicolae Both, hirotonit preot greco-catolic (în 1991), este autorul mai multor cărţi, majoritatea cu conţinut religios: Din pămînt spre cer (1998); Padre Pio (1999); Flori alese din grădina Bisericii lui Cristos (2000); Hrană pentru suflete (2002); Vitaminele sufletului (2003); Lumini spre zidire (2014); Controverse biblice (2014).

Ultima carte pe care o prezentăm păstrează multe din convingerile sale creştineşti, dar în primul rînd este una de memorialistică. E destul să citeşti cuprinsul ca să-ţi dai seama că venerabilul sălăjan (născut în 1933) a simţit, la un moment dat, nevoia mărturisirii în faţa propriei conştiinţe şi, totodată, în faţa cunoscuţilor săi: colegi de liceu sau de universitate, profesori, preoţi de ritul amintit şi, nu în ultimul rînd, consătenilor săi din satul Tihău.

Sigur, au existat înaintea sa numeroşi matematicieni şi feţe evlavioase care au avut curajul confesiunilor, din diferite motive. Ceea ce ne-a îndemnat pe noi să-i citim cartea a fost curiozitatea de a afla cum s-au împăcat, pe parcursul unei vieţi, raţiunea rece a matematicianului universitar cu sentimentele greco-catolicului, admirator împătimit al dogmei creştine.

Din capul locului, apreciem sinceritatea totală a memorialistului, care are puterea să-şi pună “în vitrină” peripeţiile unei vieţi (de pînă la 70 de ani), zdruncinate din două direcţii: din partea vicisitudinilor istorice (război, secetă, foamete, regim comunist oprimant etc.) şi din partea familiei cu 7 copii, el fiind ultimul. Apoi, a avut neşansa să aibă doi părinţi diametral opuşi ca fire, comportament şi idealuri. În timp ce “mămucă-sa” a fost o fiinţă “înţeleaptă, principială, intransigentă, demnă şi de o sensibilitate excesivă”, tatăl a fost un libertin, deloc “uşă de biserică”, încît viaţa lor a fost un “calvar”. Firesc, Nicolae s-a ataşat de mama, pentru care a avut permanent o “iubire excesivă”.

Citind multele pagini în care îşi deapănă firul vieţii, adeseori ne-am întrebat: de unde a avut Nicolae atîta putere şi atîta pricepere, încît s-a “salvat” şi şi-a croit propriul destin? Parcurgînd etapele formării intelectuale, desprindem din carte naraţiunea unei vieţi aventuroase şi portretul unui om deosebit, care şi-a clădit aproape singur cariera de matematician. A parcurs clasele primare în satul natal, cînd cu dascăli români, cînd cu cei maghiari. Apoi a învăţat ca licean la “Emanoil Gojdu” din Oradea, unde a cunoscut protecţia spiritualităţii dascălilor formaţi la Roma. “Reforma” din 1948 îl determină să schimbe liceul orădean cu cel din Zalău, fiind premiant în toate clasele. Elevul era deosebit de dotat, în mai multe direcţii. Scrie poezii şi alte specii literare, pentru unele publicaţii sălăjene. Profesorul de muzică îi plăteşte ore de pian ş.a.m.d. Tînărul recunoaşte că s-a bucurat de simpatia multor profesori, însă a crezut mereu că a beneficiat de o “educaţie în frica lui Dumnezeu şi de ocrotirea Providenţei”.

Peripeţiile dăscăleşti pe la şcoli din apropierea Jiboului, tensiunile suportate pentru că nu voia să devină membru de partid sînt narate cu umor. La fel de aventuros îşi începe studenţia clujeană la Facultatea de Matematică Mecanică, fiind cu şapte ani mai în vîrstă decît colegii săi, care l-au numit “babacu”! În scurt timp devine membru al Catedrei de Algebră. Toate au netezit calea consacrării lui în ştiinţele dificile pe care le-a cultivat. Aşadar, prima pasiune a fost realizată, fără ca ea să-i bareze aspiraţia spre “dominanta vieţii sale”, cum singur recunoaşte, care a fost şi a rămas tot timpul mîndria fiinţei sale la toate vîrstele, adică “preoţia”. Pînă la revoluţie a cultivat preoţia cu intermitenţe, iar după 1989 a practicat-o oriunde i s-a oferit prilejul, chiar navetist fiind, cu rozariul în buzunarul hainei.

Atît consemnările memorialistice, cît şi “Jurnalul”, din care extrage cîteva pasaje intercalate în paginile prezentei cărţi, evidenţiază un adevăr recunoscut de autor, anume “preoţia” a fost şi a rămas adevărata vocaţie a lui Nicolae Both. Aşadar matematica nu a exclus, ci a complinit credinţa în Providenţă!

Vistian GOIA