Mașini și utilaje noi, în dotarea Primăriei Fizeşu Gherlii

Mai este până la iarnă, dar edilii comunei Fizeşu Gherlii se pregătesc deja pentru problemele care apar în perioada anotimpului rece.

Zilele trecute, în curtea Primăriei din Fizeșu Gherlii au intrat mașini și utilaje noi, toate necesare pentru gospodărirea în mai bune condiții a comunei, mai ales în lunile de iarnă. Este vorba de un tractor, o remorcă, autogreder, o sărăriță de deszăpezire, utilaj pentru cosit șanțuri. Utilaje şi maşini de care au mare nevoie cei din administraţia locală. Achiziția a fost făcută prin intermediul GAL Câmpia Transilvaniei, grup în care Fizeșu Gherlii este membru.

Cei care conduc destinele comunei de pe Câmpie au făcut demersurile pentru procurarea acestor mijloace mecanice încă din primăvara anului trecut, iar acum, de curând, mașinile și utilajele au intrat pe poarta sediului Primăriei. Până în prezent  edilii s-au descurcat cum au putut, au mai folosit buldoexcavatorul, au plătit pentru închiriere, dar în perioada următoare va fi mai ușor să gestioneze curățenia comunei, la Fizeșu Gherlii şi în satele componente Nicula, Bonț și Săcălaia, cu forțe proprii. Acesta a şi fost scopul procurării acestor maşini şi utilaje, de care alte comune dispun de  câţiva ani.

Noile utilaje vor fi folosite și la decolmatarea șanțurilor din comună, lucrări demarate   deja pe marginea drumului judeţean Gherla – Fizeşu Gherlii.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie