Mârlănii extra, de primă mână!

Serviţi? Nu! Nici într-un caz! Dar e bine să râdem de ele, căci şi râsueste o atitudine , ba chiar o „dezinfecţie” socială, se ştie. Istoria mârlăniilor este foarte veche şi se pierde în neguri de Istorie, căci omul, deşi ajuns homo sapiens, ba chiar cu blazon de homo cogitans nu e nici înţelept, nici inteligent. Înţelept ar fi dacă nu ar mai face aşa ceva, inteligent dacă ar recunoaşte că a greşit şi s-ar îndrepta, dar nici vorbă!
Ce-nseamnă, de fapt, mârlănia? Nu! Nu mă trimiteţi la DEX! Căci acolo nu scrie că înseamnă şi lipsa bunului simţ comun chiar. Nici că înseamnă, neapărat, şi masca, acel „ceva” fără de care omul modern nu mai poate trăi, drept pentru care el se preface „una-ntr-una”! Oscar Wilde zicea: „daţi-i omului o mască şi-ţi va spune cine este !” Aşa e: orice mască este o lipsă a sincerităţii, o lipsă de respect pentru celălalt, un ascunziş unde te-ai pitit pentru ca apoi, păcălindu-l pe celălalt, să ataci! Să furi, să răneşti, să jecmăneşti, să distrugi chiar … Deci: e mârlănie? E. E chiar mai mult: e şi ipocrizie, şi răutate şi neomenie! Aşa cum eschimoşii au 26 de cuvinte pentru alb, aşa am putea şi şi noi să tâlcuim sute de înţelesuri pentru „mârlănie”, mai ales acum când, în plină civilizaţie, a devenit endemică!
Mârlănia se ştie deghiza şi în viteze, căci vorba ăluia ce explică grav: „cine s-a suit din modestie pe Everest?” Dar de mârlanul ce pozează în „modestul modeştilor” aţi auzit? Păi, e lângă noi, aici, aproape, la tot pasul, şi deja te-ai greţălit cu „modestia asta a lui”, de-i bogat putred şi la pungă şi la domenii şi la tot felul, de nici nu le poţi şti tu pe toate … şi „mai ales”, putred la suflet!
Mârlănia se ştie cocoţa de nici nu crezi unde, se ştie înfila, se ştie fofila şi numai ce vezi cum se lăţeşte brusc, se lungeşte deodată şi … îţi plezneşte una, de te minunezi: „cum tocmai asta? Tocmai ăla? – te întrebi stupefiat şi nu aştepţi răspuns, căci nici nu mai trebuie şi nici nu are cine. Numai Dumnezeu ne răspunde la toate … e drept însă, că de multe ori răspunsul este după cum merităm: „nu!”. Mârlănia se ştie întovărăşi cu entuziasmul: „Eu pot tot! Eu vă fac tot! Eu vă rezolv tot! – ?i?
?i? … băşcălie de birt ieftin, soios şi urât mirositor! Bârfuliţă, fără cafeluţă! Trişări fără ruşine! Scor vândut fără joc! Nu ne pasă că ne mint, ne înşeală şi sunt astfel mârlani (da, mârlani!) iubitul, iubita, copiii, şefii, colegii, prietenii, camarazii de idei, parlamentarii? … Că dacă ne-ar păsa nu am accepta mârlănia voioasă să defileze înfipt arogantă la căpătâiul valorilor, fiindcă oricum à la long n-are nicio şansă şi-i răpusă de nonsens.
Da … dar pentru asta trebuie o creştere a conştiinţei fiecăruia de la cel mic la cel mare, de la cel slab la cel tare … Căci n-ai ce face, asta e calea spre progresul real al omenirii … din care şi eu şi tu facem parte, nu?

Stela-Maria Ivaneş