Maior: Roşia Montană constituie o problemă de securitate naţională din perspectiva SRI

Proiectul investiţional de la Roşia Montană s-a aflat permanent în atenţia Serviciului Român de Informaţii, primele informări pe acest subiect fiind realizate din 1999, a afirmat luni directorul SRI, George Maior.

El a adăugat că subiectul Roşia Montană constituie o problemă de securitate naţională, din perspectiva instituţiei pe care o conduce. Maior a punctat că SRI a acordat atenţie acţiunilor menite să influenţeze actul decizional precum şi George-Maior“tentativelor unor structuri extremiste, eco-anarhiste” de a exploata sau de a deturna mişcările protestatare.

“Proiectul investiţional de la Roşia Montană s-a aflat permanent în atenţia SRI, primele informări pe acest subiect fiind realizate din 1999. Prin complexitate şi implicaţiile majore atît în plan economic, cît şi în plan social, de mediu şi de patrimoniu, fără a omite şi unele ecouri, inclusiv în planul relaţiilor internaţionale ale României, Roşia Montană constituie din perspectiva serviciului o problemă de securitate naţională. În concordanţă cu misiunea sa, SRI a abordat subiectul de o manieră neutră, dintr-o perspectivă dublă, în primul rînd prevenirea materializării unor riscuri de prejudiciere a intereselor statului în domeniul resurselor auro- argentifere, de nerespectare a prevederilor legale, de afectare a echilibrului ecologic, a patrimoniului naţional, ori a climatului social. SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional precum şi tentativelor unor structuri extremiste, eco-anarhiste, de a exploata sau de a deturna mişcările protestare, de altfel, legitime”, a declarat Maior, la Palatul Parlamentului, după audierea sa în Comisia pentru controlul SRI.

Maior a adăugat că, din ianuarie 1999 pînă în septembrie 2013, SRI a transmis peste 500 de informări către 70 de demnitari din administraţia centrală şi locală. “Au fost furnizate analize complexe asupra riscurilor şi beneficiilor implementării proiectului, au fost semnalate posibile modalităţi de acţiune poziţionară a părţii române, a fost relevată necesitatea stabilirii valorilor şi structurii geologice exacte a zăcămîntului, precum şi riscul apariţiei unor blocaje în implementarea investiţiei. Aş vrea să subliniez că SRI nu se poate pronunţa asupra oportunităţii implementării proiectului, responsabilitatea sa este să sprijine cu informaţii actul decizional prin transmiterea de informări în conformitate cu competenţele sale şi cu principiul nevoii de a şti a factorilor decizionali”, a precizat directorul SRI, George Maior.

Articole din aceeasi categorie