Maestrul CORNELIU BRUDAŞCU – octogenar

Între spiritele care au activat rodnic în Clujul şi cotidianul românesc mai bine de jumătate de veac şi-a definit statut privilegiat şi un maestru al incantaţiilor cromatice – Corneliu Brudaşcu. Absolvent de excepţie, în anul 1962, al secţiei de pictură din cadrul Institutului clujean de artă, i se încredinţează imediat catedră de specialitate la consacratul liceu de artă din oraşul studenţiei sale, întregind performant nucleul unui prestigios corp profesoral şi devenind un obişnuit al anualelor regionale de artă plastică. Pînă în 1974 îşi consumă fertil energia în dublă calitate de dascăl şi artist, după care optează definitiv doar asupra perfectării condiţiei creative. A fost o decizie radicală care avea să se constituie în avantaj în direcţia desăvârşirii la parametrii maximi a resurselor unei generoase vocaţii.

Ceea ce ţinea dintru început de particularitatea unui robust fond nativ avea să se reflecte în scânteierile unui remarcabil simţ cromatic. Încă din 1965, în patrimoniul Muzeului de Artă din Cluj a pătruns prin achiziţie oficializată un revelator Buchet floral, rezolvat printr-o solară sugestivitate a binomului culoare-lumină, în evidentă descendenţă Luchian. Pe aceeaşi filieră de împrospătare cromatică prin integrarea fluxului luministic în structura dezinvoltă a pigmentului se păstrează în toţi anii ’60, pentru ca în 1968 cu prilejul centenarului naşterii maestrului venerat să-i configureze o memorabilă ipostază portretistică printr-o statuară şi solemnă postură de magnific zugrav. De aceeaşi fină intuiţie psihologică beneficiază şi alte referenţiale eternizări de personalităţi decupate din anturajul ştiinţei şi culturii româneşti.

La începutul anilor ’70 ai veacului trecut, când se înregistra în plan naţional o estompare a imixtiunii ideologice în spaţiul cultural, Corneliu Brudaşcu se impune la nivel de tânără generaţie între promotorii de mobilitate stilistică, exersând pregnant în sfera unei fervente viziuni suprarealiste. În colecţii muzeale şi particulare se păstrează semnificative reprezentări picturale de factură personală în care incitante ipostaze ale eternului uman capătă inspirate configurări, cu abundenţă de colorit, de o vitalitate dusă până la exuberanţă. Domină seninul unor trăiri ca reflex al unui solid optimism existenţial.

Anii benefici ai unei luminoase confesiuni lirice se prelungesc până la final de veac XX, când prin intermediul unor vibrante transpuneri peisagistice şi rafinate orchestraţii tonale, concretizate printr-o impresionantă ghirlandă de aranjamente florale, maestrul Corneliu Brudaşcu şi-a asigurat drept de cetate în eternul pictural românesc. Deşi s-a păstrat în planul reprezentării figurative, tuturor restituirilor cromatice le este caracteristică o certă invocare ce se abate constant de la evidenţele simplei vizualizări, fiind rezultatul unor subtile finalităţi imaginative. Dotat cu un prodigios simţ nativ al intonaţiei armonice, a convertit motivele inserate în imagine (vegetaţie, natură sub vâltoarea anotimpurilor, obiecte din proxima intimitate, instantanee temporale) în vectori de expresivitate supuşi impulsurilor prioritar creative. Consecinţa directă a fost plămădirea unor fascinante suite de echivalenţe plastice aureolate de freamătul curat al emoţiei şi bucuriei reconfortante. Operând cu tonalităţi dominante, extinse pe ample şi limpezi registre cromatice, valorifică vital sonoritatea unor anume intonaţii, când calde, când reci, întotdeauna scăldate într-o savuroasă luminozitate. Fără a abandona repertoriul fluxului poetic al inspiraţiei care i-a asigurat consacrarea în ansamblul valorilor cu statut patrimonial, după anul 2000, tot mai frecvent, maestrul Corneliu Brudaşcu se simte impulsionat la abordarea tot mai insistentă a unor subiecte menite să reflecte plurivalente aspecte declanşate la nivelul tensiunilor umane, cu multă incidenţă a componentei reflexive. Dacă prin anii ’80 – ’90 ciclurile cu muzicanţi şi clovni se păstrau într-o tentă de ponderat freamăt, ipostazele omenescului din ultimii ani capătă accente predilect grave, materializate prin neliniştite învolburări de griuri depresive. Se insinuează aici o matură încercare de antrenare a conştiinţelor într-un necesar proces de responsabilizare şi coeziune fraternă.

Întrucât îşi păstează virtuos o definitorie luciditate, căldură şi calm olimpian, precum şi o rafinată sensibilitate, maestrul Corneliu Brudaşcu va amplifica în anii ce urmează zestrea de splendori cromatice specifică celor hărăziţi la perpetuă rememorare.

Negoiţă LĂPTOIU