„Lupul Interzis” şi „Ursuleţul Winnie Pooh”, eroii weekendului la Teatrul „Puck”

Cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la două spectacole prezentate de artiştii Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca. Sâmbătă, 16 iunie, se va juca „Micimackó/„Ursuleţul Winnie Pooh”, după A. A. Milne, iar duminică, 17 iunie, este programată o reprezentaţie a spectacolului „Lupul interzis”, de Patrice Seiler.
Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 11. 00, are loc pe scena Teatrului „Puck” spectacolul „Micimackó/„Ursuleţul Winnie Pooh”. Acţiunea se petrece în Pădurea de 100 de acri, casa plină de veselie a ursuleţului şi a prietenilor săi, timidul Purceluş, Iepurele cel ager, melancolicul Aiurel, exuberantul Tigru, blânda Kanga cu aventurosul ei Roo şi înţeleptul domn Bufniţă.
Regia este semnată de Kovács Ildikó, scenografia de Valentin Codoiu, muzica de Péter Vermesy, iar György László este asistent de regie.
În aceeaşi zi, de la ora 15, spectacolul se va juca în cadrul Festivalului Várkert, anunţat pentru 15 – 17 iunie la Castelul de la Gilău.
Duminică, 17 iunie, tot de la ora 11. 00, este programată în sala instituţiei o reprezentaţie a celui mai nou spectacol al Teatrului de Păpuşi „Puck” – „Lupul interzis”, după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu.
Povestea migrării lupului începe, ca orice migrare, cu o călăuză care te trece graniţa – sau marea – şi te transferă într-o altă lume. Ce se întâmplă odată ajuns acolo? E povestea fiecăruia dintre cei aflaţi în căutarea „celei mai bune dintre lumi”.
”Este vorba de un lup care, gonind prin pădurea care îi era casă, din cauza defrişării şi nemaiavând nimic în jurul lui, emigrează. Trece marea, străbate ţinuturi după ţinuturi şi ajunge într-o favelă, la marginea unui oraş uriaş”, descrie Radu Dinulescu, regizorul spectacolului.
„Povestea poate părea pentru cei mari, însă este creată ca o fabulă şi se poate adresa şi copiilor, asemeni celor ale lui Fontaine”, a adăugat Dinulescu.
Ilustraţia muzicală este semnată de Radu Dinulescu, scenografia de Patrice Seiler, sculptura de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaş. Distribuţia este alcătuită din actorii Adina Ungur şi Ionuţ Constantinescu.

Articole din aceeasi categorie