Lucrări în derulare, la Bonţida

În comuna Bonţida luna martie începe cu multe lucrări edilitare.

Zilele trecute am făcut din nou un scurt popas în localitatea de pe Valea Someşului Mic şi am rămas surprins văzând că şi în weekend se munceşte la canalizare. Primarul Emil Cârhaţ ne-a explicat că termenul de predare este 1 aprilie 2017, iar timpul este scurt şi în aceste condiţii s-au urgentat lucrările. Acesta este motivul pentru care şi duminică s-a lucrat chiar pe drumul ce duce de la Gara CFR spre zona centrală a comunei.

De la primarul comunei am aflat care sunt investiţiile preconizate a fi realizate în cursul anului 2017, şi anume: modernizarea a 7 kilometri drumuri comunale, finalizarea canalizării pe raza centrului de comună şi terminarea staţiei de epurare, continuarea lucrărilor de canalizare în localitatea Răscruci, asfaltare de străzi în satele Bonţida şi Răscruci, pe proiectul 7.2, fonduri europene. Tot cu bani europeni se va reabilita Căminul cultural din Răscruci, după care urmează amenajare de capelă în cimitirul din Bonţida, noi cămine culturale în satele Coasta şi Tăuşeni, asfaltarea străzilor din zona Bălteni-Bonţida, reparaţii de carosabil pe Valea Peteroaiei şi Drumul Sicului, modernizarea spaţiului din incinta renumitului târg din Bonţida, schimbarea conductei de apă pe o lungime de 4 kilometri pe raza localităţilor Bonţida şi Răscruci.

Toamna trecută, în cadrul şedinţei ordinare a  Consiliului Judeţean Cluj s-a discutat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului, în cadrul proiectului „Restaurarea şi conservarea Ansamblului  monument istoric Castelul Bánnfy din Răscruci”. Acest proiect de reabilitarea a renumitului castel îi preocupă pe edilii comunei, care sprijină şi restaurarea Castelului Bánnfy de la marginea localităţii Bonţida.

În prezent, strada principală a Bonţidei este un adevărat şantier, dar nu peste puţină vreme totul se va repune la loc, primordială fiind asfaltarea drumului. An de an, mii de turişti şi vizitatori trec pragul comunei. Nu întâmplător, la intrarea în localitate dinspre şoseaua naţională Cluj-Napoca-Dej este un uriaş indicator: Bonţida – sat cultural al României. Un adevăr de necontestat!

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie